Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Circulație paralizată, după un accident cu patru maşini implicate, pe Centura Bucureşti

Autor: NewsExpress

Facebook

accident sibiu22


Distribuie:

Un accident în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs, duminică seară, pe DN Centura Bucureşti, în localitatea Măgurele, judeţul Ilfov. La această oră, circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, poliţiştii estimând reluarea traficului în condiţii normale în jurul orei 19.00. În urma evenimentului rutier, nu s-au înregistrat victime. La 200 de metri distanţă, a avut loc o tamponare între două autoturisme.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că pe DN Centura Bucureşti, în localitatea Măgurele, judeţul Ilfov, duminică seară, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule, fără victime.

De asemenea, în imediata apropiere, la aproximativ 200 metri distanţă, un altă tamponare s-a produs între două autoturisme.

Circulaţia rutieră se desfăşoară la ambele evenimente pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei, valorile de trafic fiind în creştere.

În zonă se circulă în condiţii de iarnă, cu zăpadă depusă pe alocuri pe carosabil.


Distribuie:


Urmărește-ne:

Google News link

Whatsapp link

Telegram link

Lasa un raspuns