Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

Confruntare pe X între Donald Tusk și președintele Poloniei, pe tema Vestului. Cum s-a încheiat schimbul de replici

Autor: Maribel Grumbles

Premierul polonez Donald Tusk și președintele Poloniei, Karol Nawrocki, au avut duminică un schimb dur de replici pe rețeaua socială X, pe fondul unor divergențe privind orientarea geopolitică a țării. Disputa, cu accente ideologice și personale, s-a încheiat însă într-o notă ironică, cu urări protocolare.

Premierul Donald Tusk și președintele Poloniei, Karol Nawrocki foto: X

Premierul Donald Tusk și președintele Poloniei, Karol Nawrocki foto: X

Conflictul a fost declanșat după un discurs al președintelui Nawrocki, susținut cu prilejul aniversării Revoltei Poloneze din 1919 împotriva dominației germane, în care acesta a avertizat că „o națiune deschisă către Vest trebuie să fie gata să-și apere frontiera vestică”.

Declarația a fost interpretată de premierul Tusk drept un atac la adresa orientării pro-europene a guvernului.

„Președintele Nawrocki a arătat încă o dată către Vest, pe care l-a identificat drept principala amenințare la adresa Poloniei. Aceasta este esența disputei dintre blocul anti-european (Nawrocki, Braun, Mentzen, PiS – Partidul Lege și Justiție – n.r.) și Coaliția noastră. E o dispută extrem de serioasă care vizează valorile noastre, aspirațiile de securitate și suveranitatea. Est sau Vest”, a scris Donald Tusk într-o postare publicată pe contul său de X.

Replica președintelui nu a întârziat. Într-un comentariu public la postarea premierului, Karol Nawrocki a pus sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a înțelege nuanțele istorice ale poziției sale.

„Domnule prim-ministru, e greu de crezut că suntem amândoi absolvenți ai aceleiași specialități – istoria. Aveți ceva împotriva lui Boleslav Viteazu (rege polonez – n.r.), care a luptat atât împotriva Estului, cât și a Occidentului, și apoi împotriva luptătorilor din cadrul Rezistenței poloneze care au luptat împotriva Germaniei (și asta tot în Vest)?”, a scris Nawrocki.

Președintele a continuat atacul, sugerând că premierul fie nu înțelege mesajul, fie caută intenționat conflictul.

 „Esența acestei dispute e ori că premierul nu e capabil să asculte și să înțeleagă, ori că e în mod deliberat în căutare de conflict din cauza problemelor bugetare și din sănătate”, a scris Nawrocki.

În final, Nawrocki a reluat tema amenințării dinspre Est, cu o aluzie directă la trecutul politic al lui Tusk. „Iar în ceea ce privește amenințarea de la Răsărit, am vorbit deja pe acest subiect, atunci când domnul premier era prieten cu Rusia”.

Mesajul s-a încheiat cu o notă aparent conciliantă: „Să aveți o duminică plăcută”.

Răspunsul lui Donald Tusk a fost scurt și ironic.

„Într-adevăr, e greu de crezut. Vise plăcute”, a spus Tusk.

Lasa un raspuns