Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Cum a ajuns salariul unui director general dintr-o firmă publică de la 8.500 de euro la 3.600

Autor: Lawanda Drews

Compania Apa Brașov a anunțat vineri, 28 martie, că noul director general interimar are un salariu de 18.000 de lei net lunar. Anunțul vine după ce, la începutul anului, presa locală a relatat că fostul director general încasa un salariu de 71.000 de lei brut pe lună, echivalentul a peste 40.000 de lei net (aproximativ 8.500 de euro).

Noul director are un salariu de 3.600 euro, față de 8.500 fostul director. FOTO: arhivă

Noul director are un salariu de 3.600 euro, față de 8.500 fostul director. FOTO: arhivă

Noul director a fost numit în funcție pe 5 martie 2025, iar indemnizația sa a fost stabilită de Consiliul de Administrație conform Ordonanței 109/2011, care reglementează remunerarea managerilor companiilor publice, relatează Știrile Pro TV.

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu, valoarea indemnizației a fost stabilită la echivalentul a patru salarii medii brute lunare, sub limita maximă permisă de lege, care ar fi fost de șase salarii. Pe durata interimatului, componenta variabilă a salariului a fost eliminată, iar clauza de reziliere a fost scoasă din contractul de management.

La începutul anului 2025, presa locală a atras atenția prin faptul că fostul director general încasa un salariu de 71.000 de lei brut pe lună, echivalentul a peste 40.000 de lei net (aproximativ 8.500 de euro). În plus, acesta avea în contract o clauză care îi garanta despăgubiri de 400.000 de lei în cazul unei rezilieri abuzive. Și directorii din subordine beneficiau de salarii similare, de aproximativ 8.000 de euro lunar.

În 2024, cei 850 de angajați ai Companiei Apa Brașov au primit mai multe prime, fiecare în valoare totală de 1.200 de lei net. Suma totală alocată acestor beneficii s-a ridicat la 1,7 milioane de lei.

Compania Apa Brașov este deținută de primării din județ și de Consiliul Județean Brașov.

Lasa un raspuns