Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sanatate

Cum se înzestrează armata României cu doar un euro. Anunțul făcut de ministrul Apărării

Autor: Jeanice Schewe

25-06-2025
|
17:33

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării

Fb/MApN

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a afirmat miercuri că 18 aeronave F-16 vor fi achiziţionate de România, până la finalul anului, pentru o sumă modică de „un euro”.

autor

„Astăzi o să semnez împreună cu ministrul olandez acest Memorandum de Înţelegere pentru a continua procedura de switch la centrul de pregătire F-16. Sunt 18 avioane care până la finalul anului vor intra în proprietatea statului român pentru un preţ modic”, a arătat Moşteanu.

El a arătat că preţul modic este de „un euro”.

Ministrul a intervenit în cadrul conferinţei de presă pe care preşedintele Nicuşor Dan o susţine la Haga, în contextul participării sale la Summitul NATO. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Recordsdata.ro

Etichete:

NATO,

romania,

f-16,

Dată publicare:
25-06-2025 17:02

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Ce mai face Teo Meluță și cum și-a surprins fanii

High citite

1

drumuri bulgaria

Shutterstock

Stiri Numerous

2

Plaje Rodos

Shutterstock

Stiri Turism

3

hidratarea

freepik.com

Stiri Sanatate

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 17.00 – 25 Iunie 2025

44:39

Alt Text!

La Măruță

25 Iunie 2025

01:30:53

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05

Alt Text!

Vorbește Lumea

25 Iunie 2025

01:39:19

Alt Text!

ePlan

Cum susține eMAG sellerii români în 2025: tehnologii, logistică și extindere regională

14:30

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I admire IT

I admire IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Educated TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Lasa un raspuns