Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Dacia Sandero a fost din nou cea mai vândută mașină din Europa, în iulie. Ce modele a depășit și care este marele rival

Autor: Vlad Barza
Performanță europeană pentru Dacia Sandero

Dacia Sandero. FOTO: Emirhan Karamuk | Dreamstime.com

Dacia Sandero este, după șapte luni, cea mai vândută mașină din Europa, cu un total de peste 150.000 de unități, iar pe locul doi este Renault Clio, scrie publicația Automotive News. Marele rival este tot din grupul Renault, modelul Clio. Sandero își menține în 2025 ceea ce a început în 2024, când a fost cea mai bine vândută mașină în Europa și în 2024.

Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină în Europa în ianuarie, februarie și martie, apoi trei luni lider a fost Renault Clio, iar modelul românesc a revenit pe locul întâi în luna iulie. cu un total de 24.000 de unități vândute.

Așadar, în patru luni lideră a fost Sandero și în trei luni, Clio.

Cifre detaliate de vânzări sunt publicate în fiecare lună de compania de cercetare JATO, care întocmește și clasamente pe mărci și pe modele, pentru aproape 30 de țări europene.

Între ianuarie și iulie 2025, totalul pentru Sandero a fost de 152.800 unități, scădere de 9% față de perioada similară din 2024. Cele mai bune piețe au fost Franța, Italia și Germania.

Vânzările Sandero la nivel european au fost afectate și de întârzierea programului Rabla din România, spunea în iulie un oficial Dacia.

Sandero a fost cea mai bine vândută mașină în Europa și în 2024.

În afară de Sandero și Clio, cele mai vândute mașini din Europa sunt Peugeot 208, Golf, T-Roc și Tiguan de la Volkswagen, Dacia Duster, Peugeot 2008 și Citroen C3. (FOTO: Dreamstime)

Lasa un raspuns