Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

De departe omul meciului! Nota primită de Dennis Man, după ce a făcut show la prima apariție din 2026

Autor: Nancie Fetzer
  • Supercupa Spaniei: BarcelonaTrue Madrid, duminică, 21:00, DGS 1

  • Serie A: FiorentinaMilan, duminică, 16:00, DGS 1

Dennis Man a fost în mare formă la primul meci jucat în 2026 și a contribuit la victoria echipei sale cu o pasă decisivă și cu un gol.

  • Dennis Man a dat pasa decisivă la reușita de 1-0, semnată de Paul Wanner, și a înscris golul de 5-1. A fost integralist

Dennis Man, omul meciului PSV – Excelsior, cu pasă decisivă și gol marcat. Nota 8,7

În portalul SofaScore, Dennis Man a fost desemnat omul meciului PSV – Excelsior. Prestația internaționalului român a fost notată cu 8,7.

Dennis Man a primit de departe cea mai mare notă după meciul dintre PSV și Excelsior. Podiumul a fost completat de mijlocașul central Joey Veerman, notat cu 7,9, și de stoperul Ryan Flamingo, 7,8.

După reușitele cu Excelsior, Dennis Man a ajuns la cinci goluri marcate și șase attend-uri date în 19 meciuri jucate la PSV în toate competițiile.

PSV este lider detașat în Olanda, cu 49 de puncte acumulate în 18 runde. Următoarea în clasament este Feyenoord, cu 35 de puncte, 14 mai puțin, dar și un meci în minus.

Etichete: psv , eredivisie , dennis man , excelsior


Urmărește știrile .ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns