Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Edi Iordănescu, dărâmat de dispariția lui Mircea Lucescu. „O clipă pe care atât de mulți am fi vrut să nu o trăim”

Autor: Stephania Mayoral

Mircea Lucescu a preluat naționala României de la Edi
Iordănescu, în toamna lui 2024, după un Campionat European de excepție. Acum,
mai tânărul antrenor a aflat cu stupoare de moartea lui Lucescu și a vorbit despre moștenirea vie pe care legendarul
tehnician a lăsat-o pentru multe generații.

Edi Iordănescu e liber după despărțirea de Legia Varșovia. Foto EPA EFE

Edi Iordănescu e liber după despărțirea de Legia Varșovia. Foto EPA EFE

„Sunt realmente
zguduit și cuprins de o tristețe fără margini, o zi în care cuvintele simt că
nu-și mai au rostul… În fața unei personalități atât de ample și în fața unei
clipe pe care atât de mulți am fi vrut să nu o trăim. Sau măcar să o trăim
mult, mult mai târziu…

Fotbalul românesc în
care am crescut și pe care îl iubim cu toții nu poate fi imaginat, așa cum îl
știm, fără Mircea Lucescu. Iar dacă de-acum, dintr-o zi de mare tristețe, omul
nu se mai află printre noi, fiți siguri că jucătorul și antrenorul vor rămâne
mereu prezenți și la fel de importanți, orice s-ar întâmpla! Prin modelul de
luptător, vizionar, inovator, pedagog și câștigător pe care l-a fixat Mircea
Lucescu.

Prin amprenta
constructivă lăsată pentru generații și generații de fotbaliști, antrenori,
conducători și suporteri. Am învățat și încă mai avem de învățat din această
moștenire vie. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Condoleanțe familiei…”,
a
declarat Edi Iordănescu, pentru ProSport.

Mircea Lucescu și Edi Iordănescu au fost ultimii doi
selecționeri ai României, legendarul antrenor preluând ștafeta de la mai
tânărul său coleg după Euro 2024.

Lasa un raspuns