”Este un semn de civilizaţie”. MAI spune că în 2025 s-au deschis peste 2.200 dosare penale pentru fapte împotriva animalelor

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că, angajaţii ministerului au salvat, în 2025, peste 1.500 de animale aflate în pericol.
De asemenea, aceștia au deschis peste 2.200 de dosare penale pentru fapte ilegale în domeniul protecţiei animalelor.
Totodată, au fost date peste 20.000 de amenzi.
”Protecţia animalelor este un semn de civilizaţie şi o probă a capacităţii statului de a interveni atunci când legea este încălcată. În anul 2025, angajaţii MAI au salvat peste 1.500 de animale aflate în pericol, au deschis peste 2.200 de dosare penale şi au aplicat peste 20.000 de sancţiuni contravenţionale împotriva celor care au comis fapte ilegale împotriva animalelor”, a transmis Cătălin Predoiu, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că Poliţia cooperează, pentru aceste acţiuni, cu organizaţiile neguvernamentale şi cu alte instituţii ale statului, inclusiv cu Administraţia Prezidenţială.
Citește și

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa:
News.ro
Etichete:
ministerul de interne,
catalin predoiu,
animale,
Dată publicare:
Articol recomandat de sport.ro

Citește și…
Recomandări

Romania, te iubesc!
Licitații cu dedicație și spitale ”modernizate” unde pacienții nu pot fi scoși cu patul din saloane
”Investiții finalizate, sănătate amânată” – partea a III-a. Licitații cu dedicație – o expresie intrată în folclor de ani de zile. Am văzut anchete penale, am aflat detalii despre cum se poate favoriza o firmă sau alta, există și condamnări.

Știri Actuale
Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în forty eight de ore cât în două luni de primăvară
A plouat în forty eight de ore cât în două luni de primăvară, spun meteorologii. Ciclonul mediteranean, care a străbătut țara noastră în acest weekend, a provocat și stricăciuni.

Știri Actuale
Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.
VIDEO VOYO

Romania, te iubesc!
Investiții finalizate, sănătate amânată
42:40

Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 13.00 – 29 Martie 2026
27:04

Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24

Săriți de pe fix
Săriți de pe fix – Trailer
04:05

Umami: al 5-lea gust
Ediția 8
23:24

Doctor de bine
Ediția 8
22:03

Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37

I admire IT
I admire IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07

Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Legit TV și pe VOYO!
00:59

Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28