Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

FCSB -ȘOC în Superliga?! » Anunț neașteptat: „Aș fi de acord”

Autor: Marquis Culton

Articol de Romeo Ene – Publicat marti, 13 mai 2025 23:30 / Actualizat marti, 13 mai 2025 23:34

Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a intrat în snort și a anunțat faptul că e dispus să-l cedeze pe Alexandru Musi (20 de ani) la Rapid! Mutarea s-ar putea perfecta în cazul în care giuleștii l-ar ceda la schimb pe Alexandru Dobre (26 de ani).

Cei doi jucători evoluează pe aceeași poziție, mijlocaș stânga. Pentru Musi există un interes major din Superliga. U Cluj și Dinamo și-au manifestat contemporary intenția de a-l transfera pe jucătorul eligibil pentru regula U21 încă două sezoane de acum încolo.

Becali a recunoscut că U Cluj i-a oferit 500.000 de euro în schimbul lui, în timp ce Dinamo și-a crescut oferta din iarnă de la 300.000 la 400.000 de euro.

Gigi Becali s-a răzgândit! Ce jucător vrea, de fapt, de la Dinamo: „Să vorbească cu el”

FCSB

Gigi Becali s-a răzgândit! Ce jucător vrea, de fapt, de la Dinamo: „Să vorbească cu el”

Alexandru Musi, unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Superliga: „Încă mai am încredere în el”

Totuși, patronul campioanei României a precizat faptul că Victor Becali, impresarul jucătorului, l-ar propus pe Musi la Rapid pentru 700-800.000 de euro. Însă Gigi e dispus să-i mai ofere o șansă jucătorului de 20 de ani și în următorul sezon.

Da, aș fi de acord cu un schimb Musi – Dobre. Să vedem… U Cluj dă 500.000 pentru Musi, Dinamo dă 400.000. De la Rapid nu am ofertă, dar mi-a spus Giovanni (n.r. – Victor Becali) că le-a propus să-l dăm pe 700-800.000 de euro. Știu de la el.

FCSB - Rapid, schimb-ȘOC în Superliga?! » Anunț neașteptat: „Aș fi de acord”

Alexandru Musi, în tricoul FCSB

Le-a zis că cer un milion, dar cu 700-800 poate îl dau. Nu sunt hotărât încă. European încă mai cred în el. La mine contează banii? Doar dacă sunt sume mari. Când e vorba de sume mici, de câteva sute de mii, nu contează.

Nu mai contează cât iau pe el. Încă am încredere în Musi. Nu mai contează sumele. Dacă n-aș mai avea încredere, nu m-ar interesa, și la revedere. Și nu vreau să mă păcălesc cu el.

Are 20 de ani, are niște calități, e bun la 1 contra 1 — și asta contează mult pentru mine, nu? Îi trebuie mai multă bărbăție, mai multă dăruire, să fie mai luptător”, a explicat Gigi Becali, la Prima Sport.

FCSB - Rapid, schimb-ȘOC în Superliga?! » Anunț neașteptat: „Aș fi de acord”

Alexandru Dobre, foto: Cristi Preda (GSP)

800.000 de euroe cota lui Alexandru Musi, potrivit Transfermarkt

1,4 milioane de euroe cota lui Alexandru Dobre, potrivit Transfermarkt

Lasa un raspuns