Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

FOTO Accident cu ambulanță în față la Grigore Alexandrescu: un șofer i-a tăiat calea, mai multe mașini implicate. O persoană, la spital

Autor: Raleigh Howe

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în fața Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, unde trei autoturisme și o ambulanță SMURD au fost implicate. Potrivit primelor informații, impactul s-a produs după ce un șofer ar fi tăiat calea ambulanței aflate în misiune.

Screenshot (83)

Cum s-a produs accidentul

Din primele date, ambulanța SMURD se afla în deplasare în momentul în care un autoturism i-a tăiat calea. În urma impactului, autospeciala a ricoșat și a lovit un alt vehicul aflat în zonă. În acest autoturism era o familie cu un copil care mergeau chiar la spital, pentru tratament Familia a anulat procedura.

În accident au fost implicate trei autoturisme, pe lângă ambulanță.

Screenshot (82)

O persoană rănită

În urma coliziunii, o persoană a fost rănită. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital.

Trafic afectat în zonă

Accidentul a dus la blocaje în trafic în zona Spitalului Grigore Alexandrescu, una dintre cele mai aglomerate artere din București.

Polițiștii au ajuns la fața locului și urmează să stabilească exact circumstanțele producerii accidentului.

Screenshot (81)UPDATE – oficial despre accidentul de la Grigore Alexandrescu

”La data de 25.03.2026, în jurul orei 10.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Iancu de Hunedoara, în care au fost implicate patru autovehicule. Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani, care se deplasa pe Bd. Iancu de Hunedoara, când a ajuns în dreptul Spitalului Grigore Alexandrescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat in coliziune cu o ambulanţă SMURD, condusă de un bărbat în vârsta de 39 de ani, ce avea în funcţiune semnalele optice şi acustice”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei.

Poliţia precizează că, din impact, au fost avariate şi alte două auto aflate în mişcare.

În urma accidentului de circulaţie, un pasager dintr-un autovehicul implicat, o femeie în vârstă de 27 de ani, a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.

”Poliţiştii rutieri au procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”. În continuare, poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a predcizat sursa citată.

Pe timpul efectuării cercetărilor, traficul a fost restricţionat pe 1 şi 2 pe Bd. Iancu de Hunedoara, dinspre Piaţa Victoriei către Calea Dorobanţi.

Lasa un raspuns