Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

FOTO ‘Regina Întunericului’ și-a șocat invitații la petrecerea aniversară: Mesajul macabru de pe tortul în formă de sicriu

Autor: NewsExpress

Facebook

gabriela lucutar regina intunericului


Distribuie:

Gabriela Lucuțar, cunoscută ca „Regina Întunericului”, a strălucit la o petrecerea aniversavă, unde a reunit celebrități din showbiz. Evenimentul a fost organizat în cele mai mici detalii, pentru o seară de neuitat.

Gabriela Lucuțar a vrut ca totul să fie perfect pentru petrecerea sa aniversară, planificând fiecare detaliu cu atenție.

Alegerea inedită a tortului și atmosfera specială au transformat petrecerea într-un eveniment de neuitat. „Regina Întunericului” a demonstrat încă o dată că știe să impresioneze prin excentricitate.

Într-adevăr, nu putem să trecem cu vederea adevărata senzație a serii – tortul în formă de sicriu.

content-image

Regina Întunericului a ales un desert ce reflectă perfect afacerea sa de succes în domeniul înmormântărilor de lux. Dar ceea ce a șocat pe toată lumea a fost mesajul scris pe tort, care i-a lăsat pe invitați fără cuvinte.

„La mulți ani, regino! Hai că ați petrecut cu mine, urmează să vă petrec eu pe voi!”, este mesajul scris pe tortul Gabrielei Lucuțar.

Atmosfera a fost spectaculoasă! „Regina Întunericului” a impresionat cu mai multe ținute, însă una a furat toate privirile: o rochie neagră, mulată și cu spatele gol, care i-a evidențiat silueta de invidiat.

Gabriela Lucuțar s-a lăsat prinsă de ritmurile orientale și a dansat până în zori, alături de invitați celebri precum Giani Kiriță și Yamato Zaharia, care au petrecut fără rezerve scrie cancan.ro, citat de romaniatv.net.

Provenind dintr-un mediu modest, Gabriela Lucuțar a pătruns în lumea afacerilor în 2008, începându-și activitatea în industria funerară. Înainte de acest pas, însă, și-a construit o carieră ca autopsier.

Meseria sa de bază, care presupune îmbălsămarea și pregătirea celor decedați pentru înmormântare, i-a oferit o experiență valoroasă și o abordare unică, distinctă de cea a concurenței.

Cu o viziune curajoasă și un simț estetic aparte, Gabriela a reușit să transforme fiecare ceremonie funerară într-un eveniment de neuitat, câștigând rapid notorietate în domeniu.

Totuși, succesul Gabrielei nu a fost obținut doar printr-o bună imagine publică, ci și prin dedicarea necondiționată față de profesia sa. Ea își descrie activitatea ca fiind bazată pe respectul profund pentru cei care au părăsit această lume, iar atenția meticuloasă la detalii este ceea ce o diferențiază de concurență.

Lasa un raspuns