Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Gică Hagi a revenit pe terenul de fotbal

Autor: Johnathon Wiers
  • UCL: Athletic Bilbao – Arsenal, marți, 19:Forty five, DGS 1

  • UCL: Accurate Madrid – Marseille, marți, 22:00, DGS 1

Acest duel în care au evoluat o parte dintre gloriile fotbalului mondial s-a jucat pe stadionul Jose Alvalade. 

Gică Hagi, din nou pe terenul de fotbal

Gică Hagi a făcut parte din echipa ”Legendelor Lumii” și și-a făcut apariția pe gazon alături de alte staruri internaționale, precum John Terry, Roberto Carlos și Kaka.

Galerie Foto

Componenţa echipelor care au evoluat în meciul caritabil

PORTUGAL LEGENDS

Vitor Baia, Beto – portari; Pepe, Ricardo Carvalho, Fabio Coentrao, Bosingwa, Jorge Andrade, Eliseu,  Bruno Alves, Luis Figo, Deco, Dani, Simao, Maniche, Tiago Mendes, Nani, Quaresma, Nuno Gomes, Helder Postiga – jucători de câmp.

Manager: Costinha.

WORLD LEGENDS:

Cech, Van der Sar – portari; Marco Materazzi, Javier Zanetti, Carles Puyol, John Terry, Roberto Carlos, Kaka, Youri Djorkaeff, Christian Karembeu, Gaizka Mendieta, Krasimir Balakov, Gheorghe Hagi, Giorgos Karagounis, Marek Hamsik, Alessandro Del Piero, Henrik Larsson, Javier Saviola, Hristo Stoichkov, Oleksandr Usyk – jucători de câmp.

Manager: Peter Schmeichel.

Etichete: gica hagi , lisabona , meci caritabil , legende


Urmărește știrile .ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns