Haos în armată rusă după ce Musk a blocat terminalele Starlink: „Ne-au mai rămas porumbeii, radiourile și cablurile”

Haos în armată rusă după ce Musk a blocat terminalele Starlink: „Ne-au mai rămas porumbeii, radiourile și cablurile”

Decizia companiei SpaceX, deținută de Elon Musk, de a bloca accesul la terminalele Starlink pentru unitățile neautorizate rusești a provocat un haos imediat pe front, potrivit interceptărilor realizate de unități ucrainene de recunoaștere. 

 Elon Musk a blocat terminalele Starlink FOTO: getty images

Elon Musk a blocat terminalele Starlink FOTO: getty images

Soldații ruși, obișnuiți să folosească rețeaua de internet prin satelit pentru coordonarea artileriei și a atacurilor cu drone, s-au trezit fără conexiune.

„Totul e oprit, totul e oprit”, spune un soldat în mesajele interceptate.

Alt soldat a comentat: „Singurul lucru care ne-a mai rămas acum sunt radiourile, cablurile și porumbeii.”

Potrivit operatorului ucrainean de recunoaștere identificat cu pseudonimul Mustang, pe partea rusă, a observat chiar în ziua în care Starlink a fost oprit că focul de artilerie și mortierele a scăzut drastic.

„Livrările cu drone și atacurile FPV au scăzut, de asemenea. Coordonarea între unitățile lor a devenit mai dificilă”, a spus el.

Terminalele Starlink au devenit un instrument vital pe câmpul de luptă pentru ambele tabere, permițând transmiterea în timp real a imaginilor de pe drone și coordonarea atacurilor cu precizie. La începutul invaziei din februarie 2022, accesul la Starlink a oferit Ucrainei un avantaj decisiv, scrie Politico. 

„La un moment dat, părea că rușii aveau mai multe dispozitive decât noi”, a spus Mustang.

Autoritățile ucrainene susțin că trupele ruse le procurau prin țări terțe, iar chiar în orașul Kreminna exista un magazin unde terminalele erau vândute începând din 2024.

Pe 4 februarie, SpaceX a dezactivat terminalele Starlink obținute de pe piața neagră ce operau în Rusia și teritoriile ucrainene ocupate, după o solicitare în acest sens din partea Kievului. Forțele ucrainene, care utilizează terminale Starlink înregistrate nu au fost afectate și continuă să folosească sistemul pentru transmiterea rapidă a informațiilor și coordonarea țintelor.

Blocarea Starlink a oferit Ucrainei oportunitatea de a recuceri aproximativ 200 km² în sud-estul țării, conform datelor Agence France-Presse, pe baza informațiilor Institutului pentru Studiul Războiului din Washington.

„Oprirea Starlink, chiar dacă doar cu efect limitat deocamdată, evidențiază capacitatea redusă a forțelor ruse de a implementa rapid cicluri de inovație. Acest lucru ar putea reprezenta un punct de pârghie pentru susținătorii occidentali să ofere sprijin rapid și sustenabil Ucrainei”, a declarat colonelul Markus Reisner din Forțele Armate austriece.

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *