Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Hunor: Dacă m-ar întreba Antonescu, nu l-aş recomanda să-l ia pe Dungaciu consilier. N-are ce căuta lângă un preşedinte

Autor: NewsExpress

25-03-2025
|
15:54

Kelemen Hunor

Inquam Photos / George Calin

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că , dacă l-ar întreba Crin Antonescu, nu i-ar recomanda să-l ia pe analistul Dan Dungaciu consilier.

autor

”Dacă m-ar întreba Antonescu, nu l-aş recomanda să-l ia pe Dungaciu consilier. Punct. Domnul Dungaciu n-are ce căuta lângă un preşedinte. E bine acolo unde e… Nu ştiu dacă e bine, dar are el unde să facă analizele, toate cercetările posibile şi imposibile.

Dacă cauţi oameni cu expertiză, e Naumescu, e dl Goşu, deci sunt foarte mulţi oameni cu expertiză, pe zona relaţiilor internaţionale şi mai ales pe zona noastră. Nu sunt de acord cu Antonescu, ar fi o greşeală să-l ia pe Dungaciu”, a declarat preşedintele UDMR, la B1 TV.

El a comentat şi afirmaţia candidatului coaliţiei, Crin Antonescu, potrivit căreia Ursula von der leyen nu trebuia sa primească un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.

”În ceea ce-o priveşte pe Ursula von der Leyen, are dreptate Antonescu. A făcut foarte, foarte multe greşeli von der Leyen în primul mandat.

Citește și

Ilie Bolojan

Ecu, la PPE în Bucureşti, nu am susţinut-o, se ştie că am avut o discuţie cu ea, cu echipa, în PPE a avut multe voturi contra, dar majoritatea a susţinut-o şi ea e preşedintele Comisiei. Multe greşeli şi toate strategice în primul mandat şi asta se plăteşte, astea sunt costurile”, a subliniat Kelemen Hunor.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Files.ro

Etichete:

Kelemen Hunor,

Crin Antonescu,

dan dungaciu,

Dată publicare:
25-03-2025 15:54

Articol recomandat de sport.ro

Cât câștigă Alisha Lehmann pentru fiecare postare de pe Instagram

High citite

1

loto

Shutterstock

Stiri externe

2

neti sandu

StirilePROTV

Horoscop cu Neti Sandu

VIDEO VOYO


Alt Text!


Alt Text!

Umami: al 5-lea gust

Ediția 7

21:38


Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24


Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05


Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 07.00 – 30 Martie 2025

02:17:32


Alt Text!

iBani

iBani – 17 Martie 2025

19:04


Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37


Alt Text!

I be pleased IT

I be pleased IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07


Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59


Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Lasa un raspuns