Ianis Hagi merge pe mâna lui Cristi Chivu: „E un exemplu!” + mesaj pentru criticii reșițeanului: „Zece ani”

Ianis Hagi e cu ochii pe Inter după ce Cristi Chivu a preluat banca tehnică a milanezilor. Internaționalul e convins că lombarzii vor arăta foarte bine sub bagheta românului
Fără echipă momentan după încheierea contractului cu Rangers, Ianis Hagi, printre antrenamente de întreținere, afaceri și familie, scanează în vacanță și mișcările celorlalți români din fotbalul continental. Iar începutul de mandat al lui Cristi Chivu pe banca lui Inter l-a entuziasmat.
CM al cluburilor
Cine transmite la TV Inter – Fluminense, optimea de finală a echipei lui Cristi Chivu de la Campionatul Mondial al Cluburilor
Într-un interviu exclusiv pentru GSP, el a vorbit despre ce așteptări are de la noul tehnician al milanezilor, fost coleg al tatălui său în finalul aventurii de la echipa națională.
Ianis Hagi: „S-a pregătit pentru acest pas de când a devenit antrenor”
Cristi Chivu, Ianis Hagi și Gică Hagi după o întâlnire în Italia. Foto: Instagram
„Este un progres pentru el. Și-a ales acest drum, a avut răbdare, a început de la U14 și s-a dus la toate nivelurile de juniori, până la formația Primavera. Și-a așteptat șansa și, când a venit, a profitat de ea. A salvat Parma de la retrogradare, o echipă care se afla în mare dificultate când a preluat-o Chivu, iar apoi pasul firesc la un nume imens din Europa”, a punctat Hagi junior.
Și a completat:
Cristi Chivu este un exemplu pentru toți, că nimic nu vine peste noapte. Dacă ești constant în munca ta și ai răbdare, la un 2nd dat va veni și ziua în care vei fi răsplătit. Mă bucur foarte tare că un român antrenează o echipă așa mare din Europa. Îi doresc tot binele din lume!
– Ianis Hagi, mijlocaș România, pentru GSP
„Toată țara va fi atentă la meciurile lui Inter”
Ianis Hagi a mai adăugat:
Și a conchis: „A evoluat șapte ani la Inter, a acumulat apoi o experiență utilă de la U14 până la echipa mare, așa încât, dacă nici Cristi nu știe ce provocări sportive sunt la Inter, nu mai știe nimeni”.
Chivu atacă sferturile de finală la Mondialul cluburilor
Interul lui Chivu a defilat în faza grupelor la Mondialul Cluburilor / foto: Imago Photos
Dacă va trece mai departe, Inter va da piept cu învingătoarea dintre Manchester City și Al Hilal (Arabia Saudită), la Orlando, pe 4 iulie. Exact de ziua Americii!