Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Interviu pentru un site din Romania acordat de unul dintre cei mai apropiați oameni de David Attenborough. „De ce Attenborough nu foloseste niciodată cuvântul incredibil”

Autor: George Sirbu

Formatul documentarelor actuale, deşi foloseşte tehnologie de ultimă oră, are la bază şablonul creat de David Attenborough odată cu seria Life on Earth, a spus producătorul BBC Mike Gunton, care lucrează alături de Attenborough de aproape 40 de ani, într-o discuție cu Paginademedia.ro.

Gunton descrie acest layout ca fiind an identical unui spectacol de circ: „O serie de performanţe fenomenale ale animalelor, cu un maestru de ceremonii, Sir David, care este ghidul tău”.

„Oamenii au simţit că sunt acolo cu el”

Întrebat despre momentele care au schimbat percepţia lumii asupra muncii lui David Attenborough, Gunton a povestit despre celebra secvenţă cu gorilele din Rwanda. 

„A fost prima dată când un prezentator serios a făcut ceva care nu generation serios. A ieşit cu totul din scenariu. Gorilele au început să se joace cu el, să-l tragă, să se urce pe el, iar el râdea ca un copil.”

Acea scenă a spart o barieră esenţială: „A creat o conexiune între cel de pe ecran şi public. Oamenii au simţit că sunt acolo cu el. Şi asta este, cred, marele lui dar: senzaţia de apropiere.”

„Dacă David este acolo şi te ţine de mână, te ghidează, ai oportunitatea de a spune poveşti despre provocările mediului care altfel ar fi greu de digerat pentru un public larg”, a explicat Gunton.

David Attenborough nu folosește cuvântul „incredibil”

Dincolo de imaginea publică, Attenborough rămâne un perfecţionist al detaliului. Iar una dintre lecţiile lui a devenit regulă de aur pentru Gunton.

„I-am scris într-un scenariu că ceva este ‘incredibil’. Iar el mi-a spus: dacă este cu adevărat incredibil, nu trebuie să spui asta. Iar dacă nu este, faptul că o spui nu o face să devină.”

„Nu folosesc niciodată cuvinte precum ‘incredibil’ sau ‘uimitor’. Şi le spun şi altora să nu o facă”, a adăugat producătorul BBC.

Nu va mai exista altul la fel, spune Gunton

Întrebat dacă mai poate apărea astăzi un nou Attenborough, răspunsul lui Gunton este fără echivoc: „Nu. Este produsul unei epoci unice.”

„A trăit un secol şi a fost martor roar la cele mai mari schimbări din istoria omenirii. Asta îţi oferă o autoritate pe care nimeni nu o poate replica”, a explicat el.

„Toate aceste elemente – timpul, tehnologia, experienţa – s-au întâlnit într-un mod irepetabil. De aceea este şi va rămâne un fenomen singular”, a adăugat Gunton.

Naturalistul britanic considerat „comoară națională” în Regatul Unit și care a fost timp de decenii cea mai autoritară voce din lume în chestiuni legate de natură și ale cărui documentare au fost vizionate de sute de milioane de oameni, Sir David Attenborough a împlinit vineri 100 de ani.

David Attenborough a transmis că este „complet copleşit de mesajele de felicitare” primite cu ocazia împlinirii a 100 de ani.

Lasa un raspuns