Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Lovitură pentru Radu Drăgușin. Numirea noului antrenor de la Tottenham, cea mai nefavorabilă variantă pentru român

Autor: Bong Pepper

Schimbarea de pe banca tehnică a lui Tottenham riscă să complice serios
situația lui Radu Drăgușin. Numirea lui Roberto
De Zerbi este privită de presa engleză drept o mutare care nu îl
avantajează deloc pe fundașul român, aflat deja într-o poziție delicată la
clubul londonez.

Radu Drăgușin revine în Anglia după ce a ratat Mondialul cu naționala. Foto Facebook Tottenham

Radu Drăgușin revine în Anglia după ce a ratat Mondialul cu naționala. Foto Facebook Tottenham

Tehnicianul italian, bun cunoscător al fotbalului românesc după ce a evoluat în echipa de aur a lui CFR Cluj, este cunoscut pentru stilul
său riguros, bazat pe posesie și construcție elaborată din apărare, unde
fundașii centrali au un rol esențial în inițierea jocului. Tocmai acest aspect
ar reprezenta principala problemă pentru Radu
Drăgușin.

Roberto De Zerbi, în vremea în care activa la CFR Cluj. Foto Arhivă Adevărul

Roberto De Zerbi, în vremea în care activa la CFR Cluj. Foto Arhivă Adevărul

Presa britanică nu lasă loc de interpretări în
această privință. „De Zerbi cere fundași
care să fie extrem de confortabili în posesie, capabili să construiască jocul
sub presiune constantă”
, notează jurnaliștii englezi, subliniind că
profilul românului nu se pliază pe aceste cerințe. Mai mult, analiza este dusă și mai departe,
într-un ton deloc încurajator pentru internaționalul român: „Drăgușin nu este genul de fundaș potrivit pentru
sistemul lui De Zerbi, iar acest lucru îi poate limita drastic minutele”.

De Zerbi, chemat să salveze echipa de la retrogradare

În aceste condiții, schimbarea de antrenor,
care în mod normal ar fi putut reprezenta o șansă pentru jucătorii aflați în
umbră, devine pentru Drăgușin exact contrariul. Sursele citate susțin că
fundașul român ar putea ieși din rotație, în condițiile în care noul tehnician
ar prefera jucători mai tehnici și mai siguri în construcție: „Este o
alegere care nu îl ajută pe Drăgușin, poate chiar cea mai proastă variantă
pentru el în acest moment”
, concluzionează presa engleză, sugerând că
viitorul românului la Tottenham va deveni și mai greu.

Pentru Tottenham
Hotspur, miza este salvarea de la retrogradare. Pentru Radu Drăgușin,
însă, numirea lui De Zerbi ar putea însemna începutul unei perioade și mai dificile,
având în vedere că până acum a fost soluție de avarie pentru formația londoneză

Lasa un raspuns