Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

Marcel Ciolacu, lecție pentru Oana Țoiu: Așa se face. Se vede imediat cine știe să conducă și cine se pierde în explicații

Autor: Tomi Serna

Marcel Ciolacu a vrut să-i dea o lecție Oanei Țoiu, ministrul de Externe, privind modul în care gestionează adunerea românilor acasă, prinși în războiul din Orientul Mijlociu.

Marcel Ciolacu a criticat modul în care autoritățile gestionează situația românilor aflați în zone tensionate din Orientul Mijlociu. Fostul premier a zis că lipsa unei coordonări clare și comunicarea contradictorie arată deficiențe în reacția statului în momente de criză.

„În situații de criză se vede imediat cine știe să conducă și cine se pierde în explicații. Români aflați în zone tensionate din Orientul Mijlociu au rămas blocați în aeroporturi sau au fost nevoiți să își găsească singuri soluții pentru a ajunge acasă.

Comunicatele contradictorii și lipsa unei coordonări clare arată modul în care Guvernul Bolojan și conducerea MAE gestionează o situație care cere decizie rapidă și responsabilitate. Românii au văzut însă cum arată o intervenție reală a statului atunci când există leadership.

Noiembrie 2023. Războiul din Gaza. Români blocați într-o zonă de conflict. În calitate de prim-ministru, am mers în regiune împreună cu ministra de externe Luminița Odobescu, am discutat direct cu autoritățile implicate și am coordonat evacuarea. 93 de cetățeni români și membri ai familiilor lor au ajuns în România cu o cursă specială TAROM, alături de cetățeni ai Republicii Moldova.

Aprilie 2024. Inundații masive în Dubai. Aeroport blocat, zboruri anulate, români rămași peste noapte în terminal.

Am intervenit pentru ca un grup de 20 de copii români și doi însoțitori să fie aduși în țară cu aeronava oficială cu care reveneam la București.

Aceste lucruri nu se fac din birou și nu se rezolvă prin comunicate. Se fac prin prezență, prin decizie și prin asumarea responsabilității.

Românii aflați în pericol sau blocați departe de casă au nevoie de un stat care acționează imediat. În astfel de momente se vede clar diferența dintre o guvernare care își protejează cetățenii și una care încearcă să explice de ce lucrurile nu funcționează”, a spus Marcel Ciolacu.

VEZI ȘI: Irina Ponta s-a întors în România după ce a fost lăsată de Oana Țoiu în mijlocul războiului. Daciana Sârbu, anunțul momentului 

Lasa un raspuns