Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Marte intră în Berbec. Astrologul DCNews îți spune tot ce trebuie să știi

Autor: Buffy Kucera

Astrologul NewsExpress, Daniela Simulescu, ne prezintă mai multe informații despre tranzitul lui Marte în Berbec.

Pe 9 aprilie, Marte își începe tranzitul în Berbec, unde va rămâne până pe 19 mai. De altfel, este tranzitul preferat al lui Marte pentru că Berbecul este semnul său de domiciliu.

La nivel mondial, putem avea mai multe situații. Ori se vor agita și mai mult spiritele, mai ales pentru că lui Marte (zeul războiului în mitologie, Micul Malefic în astrologie) îi place tot ce ține de luptă și acționează din frică. El aduce multă furie în viața noastră, însă aceasta poate fi transpusă într-un mod sănătos și transformată în curajul de a face ceva. Pe de altă parte, putem asista la încheierea rapidă a unor conflicte. 

Citește și Horoscopul primăverii 2026 pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Marte este planeta acțiunii, iar Berbecul este semnul începutului. Deci, cu ocazia acestui tranzit, putem să trecem la fapte. Repede și cu aplomb! 

Și să nu uităm că Marte se va întâlni cu Saturn, Neptun, Mercur și va avea un rol în configurația astrologică a Lunii Noi din 17 aprilie. 

Semnele cele mai afectate vor fi cele cardinale: Berbec, Rac, Balanță, Capricorn. 

Astrologul Daniela Simulescu ne va aduce explicații despre subiect, în cadrul a două emisiuni NewsExpress(Youtube și Facebook), ce vor fi difuzate după cum urmează: 

Marți, 7 aprilie, de la ora 19.00, emisiune despre influența generală a tranzitului. 

Miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 10.00, emisiune cu previziuni pentru fiecare zodie. 

Lasa un raspuns