Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Mihai Stoica s-a enervat în studio: „Mi se par impostori!”

Autor: Diego Mcnaught

Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat joi, 07 august 2025, 08:47 / Actualizat joi, 07 august 2025 09:27

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, exclude posibilitatea ca la echipă să fie adus un psiholog.

Cei de la FCSB traversează o criză de rezultate: au părăsit prematur preliminariile Ligii Campionilor și au ajuns la 4 eșecuri la rând.

În acest context, oficialul a fost întrebat dacă crede că aducerea unui psiholog la echipă i-ar putea ajuta pe jucătorii campioanei, în condițiile în care mai multe cluburi au recurs la această variantă.

Acesta s-a enervat destul de tare și a respins cu vehemență această posibilitate. Consideră că, datorită experienței sale, îi poate ajuta pe jucători mult mai mult decât ar face-o un psiholog.

Mihai Stoica nu vrea să audă de psiholog la FCSB: „Atunci european pentru ce ar trebui să mai merg pe acolo?”

„Dacă aduc psiholog la echipă, atunci european pentru ce ar trebui să mai merg pe acolo? Cred că am suficient discernământ, experienţă fotbalistică şi cunoştinţe din orice domeniu al fotbalului încât să nu am nevoie de unul să vină să-mi spună: «bateţi lingura în oală şi vedeţi dacă roşu e mai verde decât albastru».

Poate sunt învechit, dar nu mă interesează. Doi ani de zile am dominat fotbalul românesc, am făcut file în Europa, am jucat 64 de meciuri şi deodată avem nevoie de psiholog?

Nu avem nevoie de psiholog. Avem nevoie de fotbalişti care să depăşească temerile şi ştim cum să le explicăm cum s-o facă. Am stat şi european de vorbă cu nişte psihologi şi mi se par impostori unii, poate nu toţi şi sigur că nu toţi.

Echipa asta a dominat PAOK cum nicio echipă românească n-a dominat o campioană dintr-o competiţie precum cea a Greciei, cu salarii de milioane. A bătut de trei ori PAOK, ne trebuiau psihologi atunci? Da, e aceeaşi situaţie. Ce s-a întâmplat la PAOK cu noi, ni s-a întâmplat nouă acum”, a spus Mihai Stoica, conform primasport.ro.

Lasa un raspuns