Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Economic

Ministrul Agriculturii propune plafonarea adaosului comercial, în funcţie de inflaţie: „Puterea de cumpărare a scăzut”

Autor: Randy Paris

”Încă din 1 august, eu tot am spus că puterea de cumpărare şi partea de alimente în România a scăzut şi va scădea”, a afirmat, duminică seară, la Antena 3, ministrul Agriculturii.

Acesta avertizează că a scăzut cu ”aproape 30%” consumul la alimente.

”Gândiţi-vă ce repercursiuni poate avea asupra industriei alimentare. Pentru că, atunci când aceste unităţi de procesare nu realizează volumele necesare, ei merg în pierdere. Pentru că au foarte mulţi angajaţi, aceste unităţi de procesare mari nu se opresc, merg 24 din 24, iar atunci când nu ai volumele necesare, pe care să le perceive în aceste unităţi de procesare, sigur, aceste unităţi merg pe pierdere”, a precizat ministrul Agriculturii.

Plafon la alimente în funcție de inflație

Florin Barbu a anunţat că va propune plafonarea adaosului comercial, în funcţie de inflaţie.

Citește și

Surse: Un pompier al ISU Brăila este implicat în înşelăciuni cu criptomonede. Prejudiciul este de 1,6 milioane lei

”În momentul de faţă, inflaţia cred că a ajuns undeva la 10%. Am luat o decizie şi voi prezenta săptămâna viitoare, un pachet ca să nu mă mai acuze toţi economiştii şi cei care se pricep la partea de economie că intervin în piaţă. Nu mai intervin în piaţă. Intervin asupra inflaţiei, cu un mecanism foarte simplu. Sigur, va fi un act normativ. Atunci când inflaţia este peste 5%, se face o plafonare a adaosului comercial, dar la toate produsele agroalimentare, nu numai la cele de bază, pentru că acel adaos comercial practicat pe alimentele de bază s-a dus pe alte produse agroalamentare”, a declarat Florin Barbu.

El a precizat că inclusiv Consiliul Concurenţei a sesizat creşteri la anumite alimente care nu erau incluse în Ordonaţa privind alimentele de bază.

”În cazul în care inflaţia este sub 5%, piaţa rămâne liberă”, a precizat ministrul, precizând că adaosul comercial vrea să-l plafoneze la 20%, în cazul unei inflaţii mari.

Sursa:
News.ro

Etichete:
alimente,
consum,
plafonare preturi,

Dată publicare:

Lasa un raspuns