Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Netanyahu a anunțat uciderea unui comandant Hamas. Era unul dintre capii masacrului din 7 octombrie 2023

Autor: Nancie Ramage

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut un anunț de ultimă oră.

Armata israeliană a anunțat uciderea unui comandant Hamas, Raed Saed. Acesta este considerat drept unul dintre capii care au planificat masacrul asupra Israelului din 7 octombrie 2023. 

De ce a fost asasinat comandantul Hamas, Raed Saed

Într-o conferință de presă, premierul israelian Benjamin Netanyahu și ministrul israelian al Apărării Israel Katz au zis că au inițiat atacul ca răzbunare pentru rănirea a doi soldați israelieni în urma detonării unui dispozitiv exploziv de către Hamas.

Surse IDF au oferit și alte exemple de soldați răniți la ordinul lui Sa’ad în ultimele săptămâni.

Raed Saed a fost unul dintre puținii oficiali Hamas în viață, implicați direct în planificarea invaziei din 7 octombrie și a masacrării a aproximativ 1.200 de israelieni, majoritatea civili.

Forțele din Israel au declarat că au primit informații în timp real că acesta efectua o călătorie în partea de vest a orașului Gaza și au acționat prompt pentru a-l ucide.

VEZI ȘI: Papa Leon: Aceasta e singura soluție pentru conflictul israeliano-palestinian 

A doua fază a încetării focului în Fâșia Gaza a fost suspendată, în contextul în care Israelul susține că gruparea Hamas încalcă termenii înțelegerii. Conform oficialilor israelieni, Hamas continuă să se reînarmeze în loc să dea semne de demobilizare. Până acum a respins ideea de a preda controlul enclavei către forțe internaționale, așa cum prevedea acordul de armistițiu.

Lasa un raspuns