Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Nicuşor Dan le-a explicat protestatarilor din Londra de ce au fost anulate alegerile: „O campanie de manipulare și dezinformare a Rusiei de 10 ani”

Autor: Raleigh Block

Președintele României, Nicuşor Dan, a stat de vorbă marți seara cu un grup de protestatari români la Londra, oferind explicații despre anularea turului doi al alegerilor prezidențiale. 

Nicușor Dan FOTO: inquam photos

Nicușor Dan FOTO: inquam photos

Întrebat de un grup de protestatari când vor primi românii un răspuns privind anularea turului doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut, șeful statului a precizat că „în parte, răspunsul a venit”.

„În parte, el a venit, în sensul că a fost un raport al Parchetului, care a arătat că în campania electorală au fost implicate patru firme de comunicare rusești. A doua parte a răspunsului este că am avut un candidat care a declarat zero cheltuieli, dar pentru care au existat cheltuieli dovedite. Cea mai mare parte din răspuns este însă că noi avem o campanie de manipulare și dezinformare a Rusiei de 10 ani”, le-a spus Nicuşor Dan protestatarilor, potrivit Antena3.

Președintele a subliniat astfel implicațiile pe termen lung ale dezinformării externe și a confirmat că există deja documente oficiale care evidențiază implicarea unor firme de comunicare din Rusia în scrutinul anterior.

Potrivit agendei, miercuri, 17 decembrie, Nicușor Dan se va întâlni cu reprezentanţi români ai mediului de afaceri din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord iar apoi cu reprezentanţi ai companiilor britanice. 

Lasa un raspuns