Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Noua lege a serviciului militar din Germania. Bărbații între 17 și 45 de ani mai pot pleca din țară doar cu semnătură

Autor: Becki Michaud

militari, baza militara SUA

Imagine cu militari. Sursa foto: Freepik

Noua lege a serviciului militar din Germania ajunge să semene cu legea din Ucraina, din momentul în care Rusia a declanșat războiul: bărbații germani nu mai au voie să părăsească țara, fără semnătură.

Pregătirile militare din Europa, înzestrările pentru intimidare (EXCLUSIV ”Băgați România în război”. Radu Miruță: ”O prostie! Avem un singur scop”. De ce ne pregătim Armata, ce este Articolul 3 invocat de ministrul Apărării), precum și legile cum este cea adoptată în Germania generează, tot mai fruct, frica de viitor, în Europa. Cu un război la graniță și altul care încearcă să o implice tot mai mult (”Europa susține că războiul din Iran nu este al Europei, iar secretarul de stat Rubio a spus: da, dar nici războiul din Ucraina nu este al Americii”), Europa se întărește militar, atât prin tehnică, cât și prin oameni. 

În acest context, întrebarea care se ridică este: pentru ce ne pregătim, de fapt? 

Bărbații germani mai pot pleca din Germania, pentru mai mult de trei luni, doar cu acord

De exemplu, noua lege a serviciului militar din Germania prevede că bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani vor trebui să solicite aprobare pentru şederi în străinătate mai lungi de trei luni, a confirmat Ministerul Apărării pentru dpa sâmbătă, în urma unor relatări de presă.

Administraţia cancelarului Friedrich Merz a adoptat la sfârşitul anului trecut o lege pentru a reintroduce serviciul militar – iniţial cu caracter voluntar – într-un efort de a creşte numărul trupelor.

Legea, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, este un răspuns la ameninţarea reprezentată de Rusia, Germania fiind în urmă în ceea ce priveşte obiectivele de recrutare ale NATO.

Programul este destinat să contribuie la creşterea numărului de soldaţi din Bundeswehr – armata germană – de la 180.000 la 260.000, cu o forţă de rezervă suplimentară care urmează să ajungă la 200.000.

Toți adolescenții, întrebați după 18 ani, despre motivația lor de a servi armata

Toţi adolescenţii vor primi un chestionar după împlinirea vârstei de 18 ani, ca prim pas pentru a evalua adecvarea şi motivaţia lor de a servi în armată. Bărbaţii sunt obligaţi să completeze formularul, în timp ce pentru femei completarea respectivului formular este voluntară.

Ziarul Frankfurter Rundschau a relatat că bărbaţii au nevoie de aprobarea Bundeswehrului pentru călătorii lungi în străinătate.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a confirmat existenţa acestei reguli, dar a spus că „aprobarea se consideră de la sine înţeleasă câtă vreme serviciul este voluntar”.

Armata trebuie să ştie cine petrece perioade lungi în străinătate, a insistat purtătorul de cuvânt, dar a refuzat să precizeze câte aprobări au fost solicitate de la începutul anului.

El a mai menţionat că regula este în vigoare încă din perioada Războiului Rece, dar nu a fost niciodată aplicată cu stricteţe.

Lasa un raspuns