Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Prima Lună Nouă din 2026. Astrolog Daniela Simulescu: Patru zodii o pot lua de la capăt

Autor: Lloyd Drews

Astrologul NewsExpress, ne împărtășește mai multe detalii despre Luna Nouă din semnul Capricornului.

Iată că prima Lună Nouă din 2026, 18 ianuarie, se întâmplă să aibă loc în semnul Capricornului. Un motiv suplimentar pentru a ne da seama că astrele vor să abordăm acest an în cel mai serios mod cu putință. Să nu uităm ceva! Arhetipul Capricornul este cel al maturizării, călirii emoționale, detașării, organizării, disciplinei și a durității. Soarele și Luna vor mai beneficia și de o conjuncție Mercur-Marte. Ceea ce înseamnă că vom fi hotărâți și nu vom mai amâna unele decizii. 

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Putem spune că abia acum începe 2026 pentru tine! Luna Nouă de pe 18 ianuarie se petrece în semnul tău, acolo unde se află și o conjuncție Mercur-Marte. Din punctul de vedere al teoriei astrologice, ai parte de energie, putere, încredere în propria persoană și mult curaj. Poți începe unele capitole noi sau îți poți schimba atitudinea. Ce-i drept, unele evenimente care ți se par nesemnificative se vor demonstra esențiale în timp și spațiu. Unii dintre voi vor ajunge la o limită și vor folosi furia în avantajul lor. Și dacă vrei să folosești și în mod practic Luna Nouă, o poți face prin a-ți schimba înfâțișarea, îmbunătățirea garderobei sau cu un mic răsfâț.

Berbec/Ascendent în Berbec

Luna Nouă se va petrece în casa a zecea, acolo unde se află și Marte, propriul guvernator. Acest eveniment poate fi interpretat precum un mesager al anului 2026. Care te va maturiza pe neașteptate. Care te va disciplina. Și care, bineînțeles, îți va arăta că ai unele limite. Este cazul să te iei mai în serios pe plan profesional. În primul rând, să îți accepți abilitățile și să cauți căi de evoluție. Unii dintre voi vor dori să își schimbe locul de muncă sau chiar domeniul de activitate.

Citește și Vești bune pentru Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Noi provocări pentru Berbec și Balanță

Rac/Ascendent în Rac

Luna Nouă va avea loc în casa a șaptea, a relațiilor și a parteneriatelor. alături de o conjuncție Mercur-Marte. Relația actuală de cuplu poate avea parte de o îmbunătățire, mai ales dacă amândoi veți accepta și bunele și relele. Și bineînțeles, faptul că aveți nevoi diferite și că trebuie să ajungeți la un numitor comun. Nu va fi ușor pentru că vor fi și replici tăioase, dar cu răbdare și toleranță vă veți înțelege. Cei singuri pot avea parte de interacțiuni cu noi oameni, însă nu trebuie să se grăbească. De asemenea, apar modificări legate de chestiunile juridice sau contracte.

Balanță/Ascendent în Balanță

Luna Nouă se petrece în casa a patra, alături de Mercur și Marte. În primul rând, chestiunile imobiliare sau familiale vor fi cele mai importante. Te poți muta, te poți ocupa de o renovare sau să îți amenajezi spațiul după bunul plac. Sau măcar să îți faci planuri în acest sens. Vei simți nevoia să te conectezi cu rudele sau vor apărea evenimente noi și marcante în familie. Toate ca toate, dar scopul tău din această perioadă este liniștea. Urmează un an solicitant și astrele îți recomandă să îți creezi o rutină care să îți aducă echilibru interior sau armonie.

Lasa un raspuns