Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Primul transfer al verii pentru Metaloglobus! Fotbalistul cu 90 de meciuri în România a semnat

Autor: Raleigh Fetzer
  • Media: Digi Sport Particular, marți, 20:30, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, marți, 18:30, DGS 1

La aproape o lună de la promovarea în Liga 1, gruparea din București a rezolvat primul transfer al verii. 

Desley Ubbink a semnat cu Metaloglobus

Luni, 30 iunie, Metaloglobus a anunțat că Desley Ubbink (32 de ani) este noul fotbalist al echipei pregătite de Mihai Teja. 

Așa cum a anunțat și .ro, fostul fotbalist de la UTA și Corvinul a semnat un contract valabil pentru sezonul 2025/2026.

  • Ubbink are în CV 90 de meciuri jucate în România la nivelul primelor două divizii și Cupei României.

„Bine ai venit, Desley Ubbink! Welkom!

Mijlocașul ofensiv olandez se alătură, începând de astăzi, echipei noastre. În vârstă de 32 de ani, Ubbink vine cu un bagaj impresionant de experiență internațională și un profil tehnic care se potrivește perfect cu filosofia de joc a antrenorului Mihai Teja. Vara trecută a îmbrăcat tricoul Corvinului în preliminariile Europa League şi Conference League.

În România, Ubbink a evoluat pentru UTA Arad, Corvinul Hunedoara și FC Bihor. A mai trecut pe la Emmen în Olanda, dar și prin campionatele din Slovacia, la Trenčín, în Polonia la Podbeskidzie și în Kazahstan la Taraz și Shakhter Karagandy.

Mult succes în tricoul echipei noastre! Hai, Metaloglobus!”, a transmis Metaloglobus.

Pentru mijlocașul ofensiv din Olanda, Metaloglobus va fi a patra echipă pentru care semnează în România, după UTA, Corvinul și FC Bihor.

  • Cota de piață a lui Desley Ubbink este de 100.000 de euro, potrivit transfermarkt.

Formația din Pantelimon, care a oferit marea minune a fotbalului din România prin promovarea în SuperLigă, se află în Brașov, în cantonament, sub conducerea antrenorului Mihai Teja.

Etichete: liga 1 , transfer , superliga , metaloglobus , ubbink


Urmărește știrile .ro și pe Google Information


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns