Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Programul global de vaccinare anti-HPV salvează milioane de vieți

Autor: Jeanice Kazmierczak

Consolidarea campaniilor de vaccinare împotriva virusului papiloma uman (HPV) în ţările cu venituri reduse a contribuit la prevenirea a peste un milion de decese provocate de cancerul de col uterin în ultimii trei ani, a anunţat luni Alianţa pentru Vaccinuri, Gavi, transmite AFP.

„Peste un milion de decese cauzate de cancerul de col uterin au fost evitate, iar aproximativ 86 de milioane de fete tinere sunt acum protejate împotriva principalei cauze a acestui cancer, datorită unui efort concertat, de trei ani, condus de Gavi (…) şi ţările cu venituri mici”, a declarat organizaţia într-un comunicat.

Acest anunţ vine în urma relansării de către Gavi a programului de vaccinare împotriva HPV în 2023, menit să protejeze milioane de fete tinere împotriva principalei cauze a cancerului de col uterin şi, astfel, să prevină peste un milion de decese.

„Datorită angajamentului excepţional al ţărilor, partenerilor, societăţii civile şi comunităţilor, am atins acest obiectiv înainte de termen”, a declarat dr. Sania Nishtar, preşedinta acestei organizaţii internaţionale, care se bazează pe finanţare publică şi privată pentru a vaccina copiii din cele mai sărace ţări ale lumii.

„Acest efort colectiv contribuie la un progres global major în direcţia eliminării uneia dintre cele mai mortale boli pentru femei”, a subliniat ea, menţionând că şi astăzi „la fiecare două minute o femeie moare din cauza cancerului de col uterin”.

Acest tip de cancer afectează mai intens ţările cu venituri mici, deoarece, adesea, acestea nu dispun de servicii de screening şi de acces echitabil la tratament. Aceste ţări au reprezentat 90% din cele 350.000 de decese cauzate de cancerul de col uterin înregistrate în 2022, potrivit Gavi.

Cu toate acestea, vaccinul împotriva HPV, principala cauză a cancerului de col uterin, este foarte eficient, cu o rată de mortalitate de 17,4 la 1.000 de copii vaccinaţi.

Gavi estimează că eforturile sale au prevenit un total de 1,4 milioane de decese.

Având în vedere că peste 50 de ţări au introdus vaccinul cu sprijinul Gavi până la sfârşitul anului 2025, acesta va fi disponibil în state care reprezintă împreună 89% din cazurile de cancer de col uterin la nivel mondial.

Prin reducerea costurilor vaccinurilor şi prin creşterea ofertei prin volume garantate comandate producătorilor, organizaţia a obţinut angajamente din partea acestora de a investi în vaccinuri, al căror preţ în ţările sprijinite de Gavi se situează acum între 2,90 şi 5,18 dolari americani pe doză, comparativ cu 100 de dolari americani sau mai mult în alte părţi.

În 2022, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat oficial un program de vaccinare împotriva HPV bazat pe o singură doză (faţă de două doze anterior), permiţând astfel vaccinarea unui număr de două ori mai mare de fete cu stocurile existente.

Lasa un raspuns