Restricţii pe cel mai circulat drum din România. Traficul va fi deviat, timp de o lună, pe câte o bandă pe ambele sensuri

Restricţii pe cel mai circulat drum din România. Traficul va fi deviat, timp de o lună, pe câte o bandă pe ambele sensuri

Knowledge publicării:

Knowledge actualizării:


60140705

Poliţiştii rutieri informează că pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, vor fi restricţii de trafic ca urmare a unor lucrări de reparaţii la carosabil şi la rigola de scurgere a apelor pluviale. 

autor

Astfel, timp de aproape o lună, traficul rutier se va desfăşura pe câte o singură bandă a ambelor sensuri de mers ale celui mai circulat drum din România.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul Total al Poliţiei Române anunţă că începând de miercuri, 13 mai, traficul rutier este restricţionat pe prima bandă a DN1, sensul de mers dinspre Braşov către Ploieşti, pe tronsonul kilometric ninety 9 – ninety 9+550 de metri, în dreptul localităţii Băneşti, judeţul Prahova, pentru a permite efectuarea unor lucrări de refacere şi consolidare a carosabilului.

De asemenea, începând din 18 mai, vor fi impuse restricţii de trafic şi pe prima bandă a sensului de mers Ploieşti către Braşov, pe DN1, pentru refacerea rigolei de scurgere a apelor pluviale.

Potrivit sursei citate, lucrările de reparaţii la partea carosabilă au ca termen de finalizare data de 14 iunie 2026. 

Citește și



Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa:
News.ro

Etichete:
restrictii de circulatie,
dn1,

Articol recomandat de sport.ro

Lecție de modestie! Ce a spus Cristi Chivu la interviul în limba română după eventul cucerit cu Inter

VIDEO VOYO


Alt Text!

Doctor de bine

Ediția 4 | Primăvara și sănătatea inimii, cum prevenim riscurile

34:02


Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 13 Mai 2026

forty five:57


Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24


Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05


Alt Text!

Vorbește Lumea

Vorbeste lumea – 13 Mai 2026

01:44:17


Alt Text!

Romania, te iubesc!

Uraniu fără reacție

42:28


Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37


Alt Text!

I adore IT

I adore IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07


Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59


Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

ALTE ȘTIRI

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *