Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

România cere activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a aduce românii din Orientul Mijlociu acasă

Autor: Gaylene Schewe

tarom avion

Avion TAROM. Foto: Agerpres/TAROM

România a cerut activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru sprijin privind repatrierea cetățenilor blocați în Orientul Mijlociu, a confirmat vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

România se alătură altor cinci state membre ale UE care au apelat la acest mecanism până în acest moment. Italia, Austria, Franța, Luxemburg și Slovacia au decis solicitarea activării acestui mecanism.

Astfel, țara noastră va primi ajutor pentru a reuși să repatrieze cetățenii blocați în mai multe state din Orientul Mijlociu, după conflictul izbucnit de SUA și Israel în Iran.

Ajutor de la Bruxelles pentru repatrierea cetățenilor români blocați în Orientul Mijlociu

„Mecanismul de Protecție Civilă poate fi activat. Șase state membre, dintre care și România, au solicitat activarea acestui mecanism pentru a putea să permită repatrierea pentru cetățenii UE. Există o consecință directă a activării acestui mecanism și anume că UE poate să finanțeze, să deconteze o parte din costuri, maximum 75% din costuri pentru repatriere, cu anumite condiții pe care fiecare stat membru le cunoaște.

Mecanismul de Protecție Civilă permite și o bună coordonare a operațiunilor, a resurselor între statele membre, așa încât există o valoare adăugată clară a intervenției europene pe aceste activități”, a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, la Digi24.

De asemenea, aceasta a explicat că activarea mecanismului va începe din acest moment, repatrierile din ultimele zile fiind realizate de instituțiile statului român, fără sprijinul UE. Toți cetățenii din blocul comunitar vor beneficia de acest sprijin: „A fost solicitat activarea mecanismului, nu ne putem uita la operațiuni din trecut, din ultimele zile. Se va întâmpla de acum înainte.

Și cetățenii români, dar și cetățeni ai altor state membre vor putea să beneficieze de eforturile României sub mecanism. Vorbim despre evacuare, de transport al celor care au nevoie înapoi către țările din care provin”, a mai spus, miercuri seară, Mînzatu.

Lasa un raspuns