Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Scandal de corupție în Ucraina

Autor: Christeen Guillemette

Un deputat ucrainean și un consilier regional sunt anchetați într-un dosar pentru organizarea unei scheme de deturnare a producției agricole din mai multe ferme de stat.

Potrivit Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU), aceștia ar fi provocat pierderi de aproape 30 de milioane de hrivne – aproximativ 800.000 de dolari – după sustragerea unor cantități mari de floarea-soarelui și porumb.

Anchetatorii susțin că schema ar fi fost pusă în practică în mai multe etape, începând cu anul 2021, și ar fi implicat conducerea unor unități agricole aflate în subordinea Academiei Naționale de Științe Agrariene a Ucrainei.

Cum a acționat deputatul

Procurorii anticorupție au precizat că deputatul – care este deja judecat într-un alt dosar pentru o mită de 85.000 de dolari – a acționat împreună cu directorul unei ferme de cercetare și cu alți complici. Aceștia ar fi organizat recoltarea și transportul producției agricole către depozite private din regiunile Cernihiv și Poltava, situate în nordul și centrul Ucrainei, deși recolta ar fi trebuit să fie livrată către depozitele instituțiilor de stat.

„În total, au fost sustrase peste 990 de tone de semințe de floarea-soarelui și 1.400 de tone de porumb, cu o valoare estimată la 27,3 milioane de grivne”, au transmis anchetatorii. Autoritățile susțin că schema a continuat și în 2022, când alte 203 tone de semințe de floarea-soarelui au fost transportate către depozite controlate de suspecți.

Pentru a ascunde faptele, volumul real al recoltei nu a fost trecut în documentele oficiale. „Pentru a disimula infracțiunea, cantitatea reală a producției agricole nu a fost reflectată în documentele de însoțire”, a comunicat NABU.

În dosar sunt vizați deputatul ucrainean, un consilier al Consiliului Regional Kiev, doi directori ai unor întreprinderi de stat din domeniul agricol și un complice. Toți sunt cercetați pentru delapidare în proporții deosebit de mari și pentru complicitate la deturnarea producției agricole.

Lasa un raspuns