Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

„Se poate găsi şi o altă variantă”. Soluția lui Kelemen Hunor, dacă nu se reface coaliția: un guvern „cu viață scurtă”

Autor: George Sirbu

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că pentru criza politică din acest 2nd există și varianta unui guvern minoritar „cu o susţinere foarte fermă”, care să fie în funcție cel puțin în acest an și care să realizeze inclusiv bugetul pentru anul viitor.

Există „câteva probleme uriaşe”, între care PNRR, OECD şi „deficitul bugetar care trebuie ţinut sub preserve watch over”, a spus Kelemen Hunor, potrivit știrileprotv și Agerpres.

„Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile arată o Românie instabilă şi o Românie în derivă şi acest lucru trebuie reparat cât de repede se poate.

Un Guvern minoritar cu „viaţă scurtă”

Potrivit liderului UDMR, „se poate găsi şi o altă variantă – un guvern minoritar cu o susţinere foarte fermă şi foarte transparentă şi pe un angajament minimal, cel puţin pe acest an, inclusiv închiderea proiectului de buget pe 2027”.

În opinia sa, un guvern minoritar „va avea o viaţă scurtă”.

„Vrând-nevrând trecem printr-o perioadă cu multe turbulenţe politice şi orice guvern va fi sub presiune permanentă. Nu ştiu dacă va rezista până în 2028, dar aici sigur, dacă nu reuşim să găsim o soluţie pe termen lung, trebuie să mergi în etape, dar trebuie să rezolvi problemele pentru care te-ai angajat, că e vorba de fiecare om, de fiecare cetăţean, e vorba de bani, e vorba de credibilitate”, a explicat el.

Întrebat dacă ar face parte dintr-un guvern minoritar, Kelemen Hunor a răspuns: „Acum depinde despre ce guvern minoritar vorbim, că sunt mai multe variante. (…) PNL, USR UDMR acum suntem în aceeaşi barcă – guvern interimar. Dar dacă se poate găsi o înţelegere şi o susţinere, da, se poate gândi să mergem în acest an şi să închidem toate aceste proiecte care sunt în derulare. Dar sigur că ar fi o provocare pe termen lung dacă ar rezista, nu că nu ne-am înţelege, nu e vorba de aşa ceva”.

„Prima variantă ar fi să refacem coaliţia”

El a insistat că refacerea coaliţiei ar fi cea mai bună variantă: „Eu cred că toată lumea e de acord că prima variantă ar fi să refacem coaliţia destrămată. Asta ar fi prima variantă, dar sunt multe chestiuni care trebuie rezolvate”.

În opinia liderului UDMR, „Ilie Bolojan nu va ceda”, iar premierul trebuie să fie un om acceptat de toate partidele şi care „să ştie meserie”.

„Mai departe se poate, sigur, şi asta era propunerea mea, un om pe care îl acceptă şi Ilie Bolojan şi nu se simte PNL umilit, poate să rămână în picioare, un om pe care poate să-l accepte şi Grindeanu şi PSD şi ceilalţi. (…) Dar trebuie găsit acel om. Un om care ştie să gestioneze crize, crize politice, lipsa de încredere, trebuie gestionată criza guvernamentală. Eu nu cred că România nu are un om care are această capacitate în 2026. (…) Un om care ştie meserie. (…) N-am avut nicio discuţie, nume, prenume. (…) Cred că în a doua parte a săptămânii viitoare poate că putem să ne apropiem să dăm nişte estimări dacă vom reuşi sau nu să refacem coaliţia. (…) Cred că toată lumea e conştientă că nu putem pierde timpul”, a transmis Kelemen Hunor.

Lasa un raspuns