Șeful Pentagonului susține că europenii trebuie să investească mai mult în apărarea lor. „Americanii vi se vor alătura pentru a vă ajuta”

Aflat la prima sa călătorie oficială în Europa, de la preluarea mandatului, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afirmat că europenii trebuie „să investească cel mai mult” în apărarea lor.

Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, este veteran al armatei SUA Foto: EPA-EFE
Șeful Pentagonului a început un turneu european, unde se va concentra pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Continentul european merită să fie ferit de orice agresiune, dar ţările
vecine ar trebui să investească cel mai mult în această apărare individuală şi
colectivă„, a declarat Pete Hegseth presei după o vizită la trupele americane la
Stuttgart, în Germania, relatează AFP, citată de Agerpres.
Noul șef al Pentagonului va milita pentru creșterea cheltuielilor pentru apărare în cadrul NATO.
„Bunul simţ vrea să vă apăraţi vecinătatea, iar americanii vi se vor
alătura pentru a vă ajuta în această apărare„, a adăugat el.
Pete Hegseth vizitează în această săptămână două comandamente militare
americane în Germania şi urmează să asiste la o reuniune a omologilor săi din
NATO miercuri la Bruxelles, precum şi la o reuniune a Grupului de contact
pentru sprijinul militarilor din Ucraina.
Preşedintele american Donald Trump doreşte ca ţările NATO să îşi mărească
cheltuielile pentru apărare, invocând o ţintă de 5% din PIB.
Există un consens în Europa cu privire la necesitatea creşterii cheltuielilor
militare, dar pragul de 5% este considerat nerealist. Ponderea dedicată chiar
de Statele Unite cheltuielilor de apărare este de aproximativ 3%.
De asemenea, săptămâna aceasta, şeful Pentagonului va vizita Polonia, care a preluat
preşedinţia rotativă a Uniunii Europene la începutul anului şi intenţionează să
aloce 4,7% din PIB-ul său apărării în 2025.