Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Universitatea Craiova încheie anul pe primul loc în Superliga

Autor: Sharie Ramage

Universitatea Craiova a învins luni seara, pe teren propriu, scor 5-0, gruparea ciucană FK Csikszereda, în ultimul meci al etapei a 21-a şi al anului din Superligă. Oltenii au trecut pe primul loc în clasament.

După 35 de ani Universitatea Craiova termină prima parte a campionatului pe primul loc din Superligă. Luni seara, în Bănie, elevii lui Coleho nu au avut probleme cu Csikszereda, chiar dacă oaspeţii au încercat, timid, în minutul 8, prin Eppel, să pună în pericol poarta oltenilor. Scorul a fost însă deschis de tânărul David Matei, aflat la primul său gol în prima ligă. Matei a înscris în minutul 18, din pasa lui Baiaram, iar după şapte minute craiovenii au trimis în plasă, prin Baiaram, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. David Matei a făcut dubla, în minutul 34, din assistul lui Etim, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Carlos Mora, cu golul său din pasa lui Baiaram, în minutul 40. În partea secundă gazdele nu au mai forţat şi au mai înscris de două ori, ambele reuşite prin Al Hamlawi, în minutele 70 şi 86, iar Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în faţa celor de la Csikszereda, scrie neews.ro.

Craiova, pe primul loc

Oltenii au profitat de şansa ivită şi au trecut pe primul loc al Superligii, peste Rapid, iernând pentru prima oară după 35 de ani pe prima poziţie a clasamentului.

Ierarhia la vârf e strânsă, Craiova fiind prima, cu 40 de puncte, urmată de Rapid (39 de puncte), FC Botoşani (38) şi Dinamo (38 de puncte). Acestea sunt echipele care, cel puţin pe hârtie, nu mai pot pierde calificarea în play-off. Pentru celelalte două locuri luptă FC Argeş, care e pe locul 5 (34 de puncte), Oţelul (33 de puncte), U Cluj (33 de puncte), UTA Arad (32 de puncte) şi FCSB (31 de puncte).

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, D. Matei (Băsceanu 68), Mekvabishvili, Cicâldău (Houri 87), Samuel Teles (Fl. Ştefan 68) – Etim (Denys Muntean 85), Baiaram (Al Hamlawi 46). ANTRENOR: Filipe Coelho

CSIKSZEREDA: E. Pap – Paszka, Palmeş, Celic, Ferenczi – Vereş (Bloj 62), Csuros – Anderson Ceara (Szalay 69), Jebari, Bakos (Toth-Pal 34) – Eppel. ANTRENOR: Robert Ilyeş

Lasa un raspuns