Sorin Cârțu, interviu din biroul lui din Bănie: „M-am ferit de o comparație între Universitatea 2026 și Craiova Maxima” + ce a cerut Mihai Rotaru la startul noului sezon
Articol de Maria Olteanu, Robert Vîrdol – Publicat miercuri, 22 iulie 2026, 00:49 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2026 00:56
Sorin Cârțu (70 de ani) a oferit un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, chiar din biroul său din Bănie, situat la câțiva pași de Bulevardul Ilie Balaci, unde se regăsește și stadionul „Ion Oblemenco”. Președintele de onoare al Universității Craiova a reușit, la finalul sezonului trecut, să realizeze eventul atât ca președinte, cât și ca antrenor și jucător. Acum, acesta a lăudat performanțele reușite de campioana României și a vorbit și despre viitorul alb-albaștrilor.
Universitatea Craiova se pregătește de dubla cu Levski Sofia, din preliminariile Champions League, duel care i-ar putea asigura prezența într-o cupă europeană, dacă va trece mai departe.
Fostul antrenor este mulțumit de lotul campioanei României și este convins că actuala grupare, odată cu venirea noilor jucători, este mult mai valoroasă decât cea de anul trecut, care a reușit să aducă titlul în Craiova după 35 de ani.
VIDEO. Sorin Cârțu, interviu pentru GSP de la Craiova: „Această generație a făcut istorie”
– Bună ziua, domnule Cârțu! Se apropie un nou sezon, iar dumneavoastră intrați cu un occasion realizat ca președinte, unul ca antrenor, un occasion ca jucător. Cum vi se pare această performanță?
– Tu vorbești de performanța mea, pentru mine, dispute. Eu aș corela o performanță pe care a făcut-o clubul. Pentru că e meritul lor și al echipei, e o simbioză perfectă în tot ceea ce se face. Clubul oferă atât de multe condiții și tot ceea ce este necesar pentru a obține rezultate mari. Pentru că, staunch cum ai spus, tripla asta nu e ceva ușor de obținut. Și se face în timp, cu energie multă, cu mulți bani și așa mai departe. Tot ceea ce e necesar pentru o asemenea performanță. Într-adevăr, ceea ce s-a realizat acum este unic în istoria clubului. Sigur, și celelalte echipe poate ar fi avut posibilitatea. Eu vorbesc de celelalte generații. Dar e o realizare extrem de mare și acum.
– Să iei trei trofee și să ai un sezon european este o performanță.
– Nu se juca atunci Supercupa…
– În relaxation, ți-am spus, ceea ce se întâmplă acum la această echipă, cu tot ceea ce au făcut anul trecut în Conference, ca prezențe internaționale, a lipsit atât de puțin să facă o performanță și mai mare. Și îți dai seama cum am fi vorbit și la aceste performanțe pe care le-ai spus? La această triplă am mai fi pus ceva. O primăvară europeană!
– Pe lângă acel meci european, a fost și meciul cu Mainz.
– A fost un meci bun. În campania respectivă, meciul care m-a mulțumit cel mai mult a fost partida de la Swiftly Viena. Chiar dacă a fost victorie doar cu 1-0, a fost o prestație bună, superioară. Să știi că, din punct de vedere calitativ, exceptând acele ultime minute de la AEK, prestația echipei a fost una deosebită. Păcat, ți-am spus, de ultimele minute. Coroborate și cu golăneala aia a arbitrilor georgieni, care au și prelungit meciul…
– Craiova e în preliminariile Champions League. Ce așteptări aveți?
– Acum avem o experiență a competițiilor internaționale. Urmează să dăm o luptă cu Levski. O echipă care este schimbată total, așa, de vreo doi ani de zile. Nu întâmplător a obținut o performanță mare, a ieșit campioana Bulgariei. Îți dai seama, detronând Ludogoreț, cei care erau obișnuiți cu poziția asta de campioană. Și este un semnal. Am văzut chiar și rezultatul pe care l-au avut cu Borac Banja Luka. Și din datele pe care le avem, ar putea să fie niște meciuri foarte, foarte, foarte grele. Și echipe apropiate valoric. Eu nu știu care e procentul ăla. Că e pentru una sau pentru alta. Bine, că procentele contează mai puțin.
– Cum vi se par atacanții Craiovei în acest moment?
– Sunt într-o concurență care poate să fie benefică echipei. Asta este cel mai most important. În relaxation… Pentru noi, ca și membership, e mai puțin most important că joacă X sau Y. Nu l-aș omite nici pe Elisor din echipă. Din puținele momente în care l-am văzut la jocuri, mi-a lăsat impresia că are niște mișcări de atacant. Mișcări insidioase, și de posesie, și de protejare a balonului. De intrat în niște combinații. Deci european văd o concurență mare în zona asta. Cum este și, de fapt, concurența pentru postul de portar. Sunt niște posturi determinante într-o echipă. Pentru că, de exemplu, portarul nu-l faci. Portarul se naște cu acele calități. Atacantul și portarul sunt niște poziții speciale într-o echipă.
– Elisor are un CV most important, a jucat în Franța.
– Are mișcări de atacant! Acum vedem ce se întâmplă pe viitor. Are atâtea posibilități. Campionatul de-abia a început. Sunt meciurile ăștia de cupe europene. A jucat atât cât a jucat, dar a lăsat o impresie bună.
Sorin Cârțu: „Este o bilă neagră pentru antrenorul român”
– Vorbeam despre portari, a mai avut Craiova vreo generație cu asemenea concurență?
– N-a fost tot timpul așa, dar Craiova a avut întotdeauna portari mari. Că mă gândesc la toți care au fost pe aici și, în particular, cel mai mare, Silviu Lung, care e portarul numărul unu. Gabi Boldici, Prunea, toți sunt din zona asta. Concurența e benefică și pentru antrenor, și pentru echipă. Aici intervine măiestria antrenorului în a alege.

Filipe Coelho, la conferința de presă
– Cum vi se pare faptul că ultimele trofee au fost aduse de antrenori străini?
– E meritul lor. Este, probabil, o bilă neagră pentru antrenorul român. Pentru că au fost și niște antrenori români pe la noi pe aici, nu știu ce le-a lipsit.
– De la Craiova a plecat acum și o modă cu antrenori portughezi.
– Școala portugheză de antrenorat este o școală bună. Sunt foarte mulți în lume. Așa că nu am dat noi o modă. A fost decizia acționarilor de a aduce un antrenor străin.
– Acest sezon cum îl vedeți?
– Eu văd echipa mai tare decât anul trecut, mai puternică. Așa că mă aștept la niște rezultate pozitive. Foarte most important. Degeaba ești favorit. Trebuie să arăți în teren. Noi și anul trecut puteam să câștigăm mai detașat, cu mai puține emoții. Principalul adversar al nostru am fost noi. În anumite meciuri. Și uneori, așa, ce s-a întâmplat pe la echipă, cu o anumită atmosferă.
– Au fost momente grele anul trecut, meciul cu Farul…
– Au fost niște momente cu Farul, cu U Cluj. Înfrângerea acasă cu UTA. Dar, ți-am spus, s-a… Eu știu, s-au gestionat foarte bine. S-au gestionat foarte bine acele momente.
– Cum vedeți arbitrajele? Pentru că la Supercupă au fost anumite decizii contestate.
U CLUJ
U Cluj a pierdut al treilea trofeu la rând în fața Craiovei, dar șeful „șepcilor roșii” a trecut peste: „Nu este un complex”
– Cum ați descrie actuala generație?
– Cât de greu a fost atunci pentru dumneavoastră să aduceți eventul?
– N-am simțit foarte mare greutate pentru mine ca antrenor, eram tânăr, le suportam pe toate, puteam să duc foarte mult. Și asta a fost și una din cauzele reușitei. Atitudinea mea, puterea mea de muncă și noutățile cu care european am venit în antrenorat la vremea respectivă.
Sorin Cârțu: „Puteam lua campionatul încă de atunci”

Sorin Cârțu
– Ați antrenat și actuala generație a Craiovei în primul sezon din Liga 1.
– Nu știu cine mai e de atunci, Bancu? A fost în anul cel mai greu, să ții minte ce-ți spun, cel mai greu an din istoria Universității Craiova. Pentru că am venit la o echipă nou-promovată, o echipă pe care am luat-o de pe ultimul loc la vremea respectivă. Și un campionat în care retrogradau șase echipe.
– Ați terminat pe locul 5.
– Deci am terminat pe loc de cupe europene, dar n-am avut voie să intrăm. Iar la momentul în care european am venit la echipă, echipele care au retrogradat aveau 8 și 10 puncte în fața noastră.
– În momentele acelea, dacă vă uitați spre viitor atunci, când v-ați fi așteptat să câștige Craiova titlul?
– Vrei să-ți spun ceva? Eu, de exemplu, la întreruperea campionatului de atunci, am solicitat niște transferuri, în particular în zona de atac. Nuno Rocha, Curelea. El cu Ferfelea erau jucători foarte buni la Sportul, dar cu randament bun în Divizia B.
– N-au fost diferențe mari atunci.
– N-au fost diferențe. Și de asta vă spun, mi-ar fi trebuit niște transferuri de tipul cum se fac acum.
– A contat și că meciurile se jucau atunci pe Extensiv?
– Pe Extensiv ne-am cam întrerupt invincibilitatea. Pe stadionul Central technology altceva. A contat mult. Poate și locul în clasament ar fi fost mult mai bun. De exemplu, atunci când am fost învinși la Târgu Mureș, în ziua aceea a venit și verdictul că nu avem voie în cupele europene. A fost un șoc psihologic și pentru echipă, care spera să joace în Europa.
– La începutul sezonului trecut a venit o veste șoc pentru oraș, când a plecat Mitriță. Dumneavoastră la ce vă așteptați atunci?
– Nu, decădere! Nu, în niciun caz! Eu cred că echipa technology mult mai puternică și cu Mitriță. Este un jucător care scoate omul din joc, creează superioritate, are viteză și experiență. Am mai văzut comentarii că a plecat el și de aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Eu imagine că am fi fost mai puternici cu el.

Alexandru Mitriță, în perioada de la Craiova
– Cum vedeți acum toată situația cu campionatul, preliminariile și Cupa României? Sunt trei fronturi.
– Așa a fost și anul trecut. Este foarte greu, dar trebuie să ai un lot puternic. Dacă eliminăm Sofia, suntem deja în grupele Conference League. Atunci apar staunch situațiile acelea în care joci duminică și miercuri. De aceea am spus că anul acesta lotul este mai puternic decât anul trecut.
Sorin Cârțu: „Mihai Rotaru a cerut un plus de 20% sezonul acesta”

Mihai Rotaru, acționarul majoritar de la Universitatea Craiova/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
– Cum vi se pare situația cu regula U21?
– Cum ar fi calificarea în Champions League?
– Eu nu vreau să vorbesc despre așa ceva. Atunci când vin adversari foarte mari se pot întâmpla și alte nenorociri. Pentru echipa mea nu vreau astfel de șocuri. Uneori pot conta foarte mult și nu poți trece peste ele. Deocamdată, nu vreau să vorbesc despre asta. Nu mă interesează. Vreau să luăm totul meci cu meci, pas cu pas, etapă cu etapă, atât în campionat, cât și în cupele europene.
– În încheiere, vreau să vă întreb despre cele trei trofee de apărat. Credeți că Universitatea Craiova le poate păstra pe toate?


