Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

Sorin Grindeanu lansează primul atac la Bolojan după ce s-a votat Legea bugetului: A fost o încrâncenare

Autor: Augustine Kazmierczak

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacționat după ce bugetul pe anul 2026 a fost votat în Parlament. Grindeanu spune că PSD încă analizează dacă iese de la guvernare.

A fost o încrâncenare

„O să facem acea consultare internă (…) nu voi decide eu, aproape 5.000 de oameni vor vota (…) După ce vor vota membrii PSD, am să vă spun cum stăm”, a explicat, vineri, președintele PSD.

Calendarul consultărilor interne PSD va fi stabilit în acest weekend. În prima fază vor fi consultări regionale, iar la final, membrii partidului vor vota decizia privitoare la viitorul coaliției de guvernare.

„O să spunem punctele în plus și punctele în minus (…) nu aș vrea să anticipez (…) Luni voi putea să vă spun mai multe despre data consultării”, a precizat Sorin Grindeanu.

 „Vorbim de 0.4 din PIB. Vorbim de încrâncenare pe care ați văzut-o în tot acest timp. În final s-a ajuns la o sursă pe care o salut. Sigur că bugetul contează. Vom vedea luni ce se decide în ședința PSD”, spune Grindeanu.

Legea bugetului a fost votată în Parlament

Legea bugetului de stat a fost adoptată, vineri, de Parlament, cu 319 voturi ”pentru”, 104 voturi ”împotrivă”, o abţinere, iar doi parlamentari nu au votat. Totodată, a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

La votul final pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 s-au înregistrat 319 voturi ”pentru”, 104 împotrivă, un parlamentar s-a abţinut, iar doi nu au votat.

Legea a fost adoptată.

De asemenea, a fost adoptat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, cu 314 voturi ”pentru”, 105 ”contra”, 12 abţineri, iar un parlamentar nu a votat.

Dezbaterile au început joi seară, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, după un blocaj în comisiile de buget-finanţe, care a prelungit adoptarea bugetului cu o zi.

Lasa un raspuns