Țoiu, noi explicații despre prezenţa la o recepţie în SUA alături de unul dintre fraţii Tate: N-ar fi trebuit să se întâmple
Ţoiu a precizat că, în momentul în care confirmi prezenţa la un astfel de eveniment, nu ceri şi lista invitaţilor, întrucât oate fi perceput ca un gest de impoliteţe, potrivit Euronews România, citată de News.ro.
Oana Ţoiu a explicat, marţi seară, la Euronews România, împrejurările în care a ajuns să fie prezentă la o recepţie în SUA alături de unul dintre fraţii Tate, la invitaţia lui Paolo Zampolli, emisar al preşedintelui Donald Trump.
”A fost o recepţie la invitaţia înaltului reprezentant al preşedintelui Donald Trump, domnul Zampolli. Cred că am fost zeci de oameni acolo, reprezentanţii mai multor ţări. La un 2nd dat, într-una dintre conversaţii a fost prezent şi unul dintre fraţii Tate. În acel 2nd, păstrând evident o politeţe faţă de gazde, am plecat. Cred că în total a fost poate jumătate de oră cu totul petrecută la recepţie. Evident că această situaţie n-ar fi trebuit să se întâmple”, a declarat ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.
Ea a explicat că responsabilitatea pentru această suprapunere a invitaţiilor este responsabilitatea gazdei, dar că nu vrea ca subiectul fraţilor Tate să fie tema principală a vizitei sale în SUA.
”Am avut o datorie de transparenţă pe care mi-am îndeplinit-o. De aici încolo, totuşi, sunt nişte responsabilităţi care ţin de gazdă. Sunt nişte responsabilităţi care ţin organizatorul recepţiei. Este o suprapunere a profilelor oamenilor care am fost acolo, care n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. România şi niciunul dintre colegii mei din echipă, nici ecu, nu am avut acces la lista de invitaţi. De altfel, nu este cutumiar în Washington în momentul în care confirmi la o recepţie să ceri lista de invitaţi, poate fi perceput ca un gest de impoliteţe de altfel”, a adăugat ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.
Ministrul de Externe Oana Ţoiu a declarat, luni, la interviurile Adevărul, că unul dintre fraţii Tate a încercat să o abordeze în SUA la recepţia dată în Washington de emisarul particular al lui Donald Trump, Paolo Zampolli.
Aceasta a declarat că a părăsit evenimentul imediat şi că nu a existat nicio discuţie oficială sau privată cu vreunul dintre fraţii Tate.
Andrew şi Tristan Tate, influenceri pe reţelele sociale, au fost arestaţi, sâmbătă, la Miami de către autorităţile federale, a anunţat Serviciul Şerifilor Federali din SUA (US Marshals Service).
Joseph McBride, avocatul care îi reprezintă pe fraţii Tate, a declarat într-un comunicat emis după arestarea acestora că „lumea ştie că Andrew şi Tristan sunt nevinovaţi”.
Cei doi au fost arestaţi în urma unei cereri de extrădare din partea Regatului Unit, potrivit unei persoane familiarizate cu cazul, care a vorbit sub condiţia anonimatului, deoarece nu generation autorizată să discute public despre acest caz.
Un comunicat de presă al Serviciului de Procuratură al Coroanei (CPS) a precizat că Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat de încă şapte capete de acuzare de viol, trei capete de acuzare de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, trei capete de acuzare de agresiune care a provocat vătămări corporale reale şi 19 capete de acuzare suplimentare pentru infracţiuni legate de imagini indecente cu minori şi pornografie extremă.
Printre acuzaţiile suplimentare aduse lui Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, se numără o acuzaţie de agresiune sexuală, două acuzaţii de viol şi trei acuzaţii de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.


