Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

Un bărbat a furat o borsetă cu 35.000 de euro şi un telefon mobil, în Ilfov. Ce a urmat

Autor: Jeanice Lanz

15-08-2025
|
18:05

Politie

Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv, vineri, după ce, în urmă cu câteva zile, ar fi furat o borsetă cu 35.000 de euro şi un telefon mobil.

autor

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Ilfov transmis vineri, pe 5 august, în jurul orei 10:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.

„Conform primelor verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului s-a constatat faptul că, un bărbat de 63 de ani ar fi fost deposedat de o borsetă în care se afla suma de 35.000 de euro, un telefon mobil şi documente personale, de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie, aceasta ulterior fugind într-o direcţie necunoscută”, se arată în comunicat.

Joi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ilfov, bănuitul a fost depistat în Bucureşti şi a fost condus la audieri, precizează sursa citată.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior în cursul zilei de vineri fiind prezentat în faţa instanţei de judecată care a dispus măsura arestului preventiv faţă de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește și

Politie

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete:

ilfov,

furat,

Dată publicare:
15-08-2025 18:05

Articol recomandat de sport.ro

Andrei Cornea a scos la vânzare mașina primită de la Țiriac! Prețul cerut pe cadoul de lux după doar 29.000 km

Top citite

1

adormirea maicii domnului

Shutterstock

Stiri actuale

2

Alimente potasiu

Shutterstock

Stiri Sanatate

3

neti sandu

PRO TV

Horoscop cu Neti Sandu

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 17.00 – 15 August 2025

forty eight:23

Alt Text!

Doctor de bine

Ediția 16

13:52

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe repair

Săriți de pe repair – Trailer

04:05

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I like IT

I like IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Alt Text!

Dive Deep

Episodul 5

14:59

Alt Text!

Interviurile stirileprotv.ro

John Malkovich, intervievat de Andreea Esca : „Filmul e artă plastică, teatrul e viu. E complet diferit”

31:12

Lasa un raspuns