Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

Un bărbat a murit pe loc, după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un TIR. El a fost aruncat din vehicul

Autor: Zonia Grumbles


Recordsdata publicării:

Recordsdata actualizării:

Politie
ProTV

Un bărbat de 69 de ani a murit, vineri, într-un accident produs în judeţul Timiş. Maşina în care se afla a fost lovită în plin de un TIR, iar bărbatul a fost aruncat din vehicul. TIR-ul s-a răsturnat, şoferul fiind rănit.

autor

Un bărbat de cetăţenie bulgară, în vârstă de 46 de ani, a condus un autotren pe E70 dinspre localitatea Jena spre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din judeţul Caraş-Severin„, a transmis, vineri, IPJ Timiş.

Instituţia precizează că, în urma impactului, bărbatul de 69 de ani a fost aruncat din autoturism în afara şoselei şi a murit.

Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate„, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește și

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa:
News.ro

Etichete:
accident,
TIR,
barbat decedat,

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Fosta soție a lui Achraf Hakimi recunoaște că ar vrea o aventură cu Florentino Perez: ”Fac orice este nevoie!”

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 15 Mai 2026

47:07

Alt Text!

Vorbește Lumea

Vorbeste lumea – 15 Mai 2026

01:43:22

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05

Alt Text!

Physician de bine

Ediția 4 | Primăvara și sănătatea inimii, cum prevenim riscurile

34:02

Alt Text!

Romania, te iubesc!

Uraniu fără reacție

42:28

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I love IT

I love IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

ALTE ȘTIRI

Lasa un raspuns