Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Veșnica birocrație. Charlie Ottley, englezul care laudă România în toată lumea, se chinuie de 5 ani să ne obțină cetățenia

Autor: Lloyd Lupo

12-09-2025
|
18:29

Charlie Ottley

Fb.com

Charlie Ottley, englezul stabilit în România și care promovează țara în toată lumea, prin documentarele sale vizionate de zeci de milioane de oameni, se chinuie de 5 ani să obțină cetățenia română.

autor

Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, scrie pe Fb că a avut, vineri, o vizită neaşteptată la minister, dar care l-a bucurat enorm, din partea lui Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în România care a realizat mai multe documentare în care promovează această ţară.

Cu această ocazie, spune oficialul, a aflat că Ottley, devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, a depus solicitarea pentru cetăţenia română, însă dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic.

”Astăzi am avut o vizită neaşteptată la minister, care m-a bucurat enorm: Charlie Ottley a venit să ne salutăm şi să stăm câteva minute de vorbă. Am profitat de ocazie ca să-i spun train un mulţumesc pentru felul în care promovează România şi pentru planurile frumoase pe care le are în continuare pentru ţara noastră. I-am spus că turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient ca el”, a afirmat Radu Miruţă, vineri, într-o postare pe Fb.

”Dosarul încă se plimbă prin hățișul birocratic”

Miruţă a adăugat că au bătut palma, astfel că în 2026 vor dezvolta câteva proiecte împreună.

Citește și

România, la târgul internațional de turism, organizat la Londra. Cât a costat participarea

”Am aflat şi ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, Charlie a depus şi pentru cetăţenia română. Dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic. Sună cunoscut, nu? Îi mulţumesc pentru vizită şi pentru energia bună pe care o aduce mereu când vorbeşte despre România!”, a spus ministrul.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete:

romania,

Charlie Ottley,

birocratie,

obtinere,

cetățenie,

Dată publicare:
12-09-2025 18:29

Articol recomandat de sport.ro

Gigi Becali i-a salvat viața. Patronul FCSB-ului a plătit tratamentul de 40.000 de euro fără să clipească

Top citite

1

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu

Agerpres

Stiri actuale

2

avioane de lupta, polonia

Shutterstock

Stiri externe

3

Jair Bolsonaro

Getty

Stiri actuale

VIDEO VOYO


Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 12 Septembrie 2025

46:57


Alt Text!

La Măruță

12 Septembrie 2025

01:31:46


Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24


Alt Text!

Săriți de pe repair

Săriți de pe repair – Trailer

04:05


Alt Text!

Vorbește Lumea

12 Septembrie 2025

01:46:57


Alt Text!

Umami: al 5-lea gust

Ediția 1

21:54


Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37


Alt Text!

I like IT

I like IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07


Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Professional TV și pe VOYO!

00:59


Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Lasa un raspuns