Sari la continut
duminică, 26 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking news

Viața secretă a lui Ianukovici în Rusia: domeniul de lux în care s-ar ascunde fostul președinte ucrainean

Autor: Ionescu Vladimir

Fostul președinte prorus al Ucrainei Viktor Ianukovici și partenera sa, Liubov Polejai, locuiesc cel mai probabil într-o proprietate de lux din Soci, iar membrii familiei sale dețin proprietăți extinse și milioane de dolari în conturi bancare, potrivit unei investigații realizate de platforma ucraineană de investigații Toronto TV.

Viktor Ianukovici. FOTO EPA EFE

Viktor Ianukovici. FOTO EPA EFE

Jurnaliștii Toronto TV au analizat stilul de viață și situația financiară a apropiaților fostului lider ucrainean și au concluzionat că Ianukovici ar călători în Rusia folosind numele „Oleg Nikolaevici Leonov”. 

Reședință de trei hectare în Soci

Potrivit investigației, agenții care asigură protecția lui Ianukovici și a familiei sale sunt foști ofițeri ai Direcției de Protecție a Statului din Ucraina, căutați de autoritățile ucrainene și stabiliți acum în Soci. Aceștia ar fi intrat în serviciul Serviciului Federal de Protecție al Rusiei după ce au fugit din Ucraina, scrie Ukrainska Pravda, citând aceeași sursă.

Ancheta a mai stabilit că Liubov Sadikova (numele de fată folosit de Liubov Polejai în Rusia), fiica sa, Maria Sadikova,  și sora acesteia, Nadia Marențeva, au călătorit în repetate rânduri cu aceiași agenți de securitate.

Fotografiile publicate pe rețelele sociale de Liubov Sadikova coincid cu imagini apărute anterior ale reședinței atribuite lui Ianukovici din Soci, complexul „Blahodat”. Proprietatea se întinde pe aproximativ trei hectare și include mai multe case, sere, grădini, o capelă și un iaz, având vedere atât spre mare, cât și spre munți. 

Jurnaliștii au identificat și alte imagini ale proprietății, publicate online de constructorii implicați în lucrări. De asemenea, un teren învecinat de mari dimensiuni și o fostă pensiune turistică abandonată sunt înregistrate pe numele Liubov Sadikova. 

Imaginile publicate de constructorii implicați în lucrări

Imaginile publicate de constructorii implicați în lucrări

Sute de hectare de teren și numeroase proprietăți

Potrivit documentelor analizate, Liubov Sadikova a fost angajată oficial între 2015 și 2025 ca manager la Tkachev Agrocomplex, una dintre cele mai mari companii agricole din Rusia, unde ar fi primit un salariu mediu de aproximativ 50.000 de ruble pe lună. Investigația sugerează însă că acest loc de muncă ar fi fost unul fictiv. 

Fostul președinte al Ucrainei critică intenția țării de a adera la NATO: „O rută directă către războiul civil”

Sadikova a devenit proprietara a 337 de hectare de teren agricol, ulterior închiriate către aceeași companie. În patru ani, ea ar fi încasat peste 50 de milioane de ruble din chirii și aproape 14 milioane de ruble din vânzarea unor proprietăți.

În total, de când s-a stabilit în Rusia, Sadikova a acumulat peste 370 de hectare de teren în zona Soci și proprietăți cu o suprafață totală de peste 2.400 de metri pătrați: cinci apartamente, cinci case și alte patru imobile. Două dintre apartamente sunt situate la Moscova și au suprafețe de 102 și 147 de metri pătrați. 

Investigația arată și că Sadikova a înregistrat în 2024 o companie denumită „Șcedrodar” în Soci. Conform situațiilor financiare, firma a înregistrat în 2025 o pierdere de aproximativ două milioane de ruble. 

Identitatea „Oleg Leonov”

Jurnaliștii au concluzionat că Viktor Ianukovici folosește probabil în Rusia identitatea „Oleg Nikolaevici Leonov”. 

După 2014, Liubov Sadikova a părăsit Rusia doar pentru deplasări în Abhazia ocupată. În toate aceste călătorii, ea a fost însoțită de un bărbat identificat în documente drept „Oleg Nikolaevici Leonov”, care călătorea împreună cu dispozitivul său de securitate.

Investigatorii nu au găsit nicio adresă, activitate profesională sau număr de telefon asociat acestei persoane. Singurele date identificate au fost o înregistrare într-o bază medicală și data nașterii – 9 iulie 1950 – , care coincide cu cea a lui Viktor Ianukovici. De asemenea, Leonova era numele de fată al mamei fostului președinte ucrainean.

Fiul lui Ianukovici și legăturile cu serviciile secrete ruse

Potrivit investigației, fiul cel mare al fostului președinte, Oleksandr Ianukovici, locuiește în prezent în Rusia împreună cu soția și cei doi fii ai săi, folosind numele de familie Sokolov. 

Un fost președinte prorus al Ucrainei a pierdut definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE. Ce spune cea mai inaltă instanță europenă despre Viktor Ianukovici

Până în mai 2026, Oleksandr ar fi avut acces la un sistem de recunoaștere facială și monitorizare folosit de serviciile secrete ruse, precum și posibilitatea de a modifica informațiile din bază. În 2022 și 2023, acesta ar fi călătorit între Moscova și Soci împreună cu Serghei Beseda, șeful Direcției a Cincea a FSB, și adjunctul acestuia, Anatoli Boliuh. 

Averi de milioane de dolari

De la mutarea în Rusia, soția lui Oleksandr Ianukovici, Olena Sokolova (Ianukovici), a achiziționat peste 27.000 de metri pătrați de proprietăți, inclusiv în complexul rezidențial exclusivist Benelux, situat în apropierea Moscovei. 

Conform datelor Fondului de Pensii al Rusiei, Olena Sokolova figurează oficial ca persoană fără ocupație încă din 2009, însă în 2024 deținea depozite bancare în valoare de 3,5 milioane de dolari. Ea și cei doi fii ai săi, Viktor și Oleksandr, dețin atât cetățenie rusă, cât și cetățenie a Emiratelor Arabe Unite.

Investigația mai arată că nepotul lui Viktor Ianukovici, Viktor, avea în 2024 depozite bancare în Rusia în valoare de aproape 5 milioane de dolari.

Lasa un raspuns