Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

VIDEO Crin Antonescu, reacție la comunicatul spionilor ruși: Georgescu e candidatul Rusiei. România, ca și întreaga Europă, vor fi într-o fragilitate extremă

Autor: Larisa Schroeder

Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Crin Antonescu


Distribuie:

Crin Antonescu, candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a vorbit, marți seară, pe B1 TV, despre implicarea Rusiei în alegerile din România, dar și despre războiul de la granițele țării, prin prisma ultimelor evenimente care au avut loc după întâlnirea Zelenski-Trump de la Casa Albă.

„Am spus din prima zi a campaniei că domnul Georgescu este candidatul Rusiei. Faptul că atribuie ancheta din România UE arată că vechea conspirația, că Bruxelles-ul e răul, rușii prin curaj. Georgescu este protejatul.

Rusia, care a tras aer în piept și vrea să redevină partener a administrația Trump, își permite să atace. Nu știu argumentele SVR. Nu știu că există un laborator pentru băieții cu grenade și a băieților lui Geoprgescu.

România, ca și întreaga Europă, vor fi într-o fragilitate extremă, dacă SUA își retrag sprijinul militar.

Citește și: Serviciile de informații din Rusia, mesaj similar cu al lui Călin Georgescu: Ancheta împotriva lui, comandată de liderii UE

Noi- europenii, putem răspunde cu banii noștri. UE a vorbirt despre măsuri de înarmare a Europei. România, care a ajuns la 2,4 din PIB, cred că ar trebui să tindă spre 3 la sută.

Articolul 5 nu poate fi pus în discuție dacă NATO vrea să mai trăiască. Ai dat 5 la sută, beneficiezi, nu dai, nu.

O sporire a cheltuielilor pentru înarmare sunt necesare. Sprijinul nostru principal sunt americanii, dar acum efectivele franceze sunt mai mari acum.

Noi trebuie să începem să privim dimensiunea europeană a NATO.

Eu cred că România are și misiunea și obligația să facă tot ce poate pentru ca parteneriatul cu NATO șl SUA să rămână, dar poate să și câștige oportunități, dar si să proiecteze dimensiunea unui rol al său în zonă”, a spus Crin Antonescu.


Distribuie:


Urmărește-ne:

Google News link

Whatsapp link

Telegram link

Lasa un raspuns