Avocatul Toni Neacșu a calculat și a anunțat data la care ar putea fi organizate alegerile anticipate

Avocatul Toni Neacșu a calculat și a anunțat data la care ar putea fi organizate alegerile anticipate

Avocatul Toni Neacșu a explicat faptul că România nu are o lege specială pentru alegerile anticipate, dar totuși Constituția și legislația electorală în vigoare ne oferă o serie de termene de respectat. Dacă ar fi dizolvat Parlamentul în următoarea perioadă, cea mai apropiată dată pentru a avea alegerile anticipate ar fi 22 noiembrie.

Toni Neacșu: Alegeri anticipate pe 22 noiembrie

”Sunt printre primii care, într-un anumit context juridic pe care îl analizam, am spus că nu există legislație specială pentru organizarea alegerilor anticipate în România.

În același timp însă nu am susținut că acestea nu pot avea loc doar din acest motiv. Cât timp Constituția însăși le prevede ele pot avea loc, tocmai de aceea și pot calcula prima zi în care ele, teoretic, ar putea avea loc (22 noiembrie 2026).

Între timp Kelemen Hunor a făcut în mod public din argumentul inexistenței unei legislații speciale (real) un argument politic pentru rezolvarea blocajului politic în cadrul Parlamentului actual și a propovăduit imposibilitatea totala a organizării alegerilor anticipate (fals).

Realitatea este că o legislație specială s-a încercat a fi adoptată în 2020 și că ea a fost invalidată de Curtea Constituțională, așa că nu a întrat în vigoare. Autoritatea Electorală Parlamentară a semnalat și ea dificultatea organizării în practică a anticipatelor și a cerut o reglementare specială. O lege specială nu poate fi adoptată acum, pentru că rigorile democratice cer ca acestea să fie date cu 1 an înaintea alegerilor iar Guvernul demis nu poate da OUG. Odată dizolvat, Parlamentul, deși rămâne în funcție până la alegeri, nu mai poate modifica legi organice.

Totuși, acest lucru nu înseamnă decât că eventuale alegeri anticipate vor avea loc potrivit legii obișnuite, cea care reglementează parlamentarele la termen (Legea 208/2015). Aceasta nu înseamnă concret decât că nu avem cum organiza alegeri anticipate mai devreme de 90 de zile, termenul minim prevăzut de Legea 208/2015 (de aici data de 22 noiembrie 2026). Nicidecum că nu pot avea loc.

Constituția cere ca ele să aibă loc cel mai târziu în a 92-a zi de la dizolvarea Parlamentului (3 luni), iar Legea, dimpotrivă, nu mai devreme de 90 de zile de la data stabilirii alegerilor și întotdeauna duminică.

Cele două restricții se pot ușor armoniza.

PS Rămân la aceeași idee, nu vom avea alegeri anticipate, acestea sunt folosite acum exclusiv ca argumente politice de presiune iar nu ca posibilitate practică.”, scrie Toni Neacșu.

Ce prevede Constituția la procedura privind dizolvarea Parlamentului

”(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.”, se arată în Constituție.

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *