De nicăieri! Florinel Coman a anunțat că pleacă, după România -1: „Nu mai vreau”
-
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1
-
Handbal: Brest – CSM București, duminică, 16:00, DGS 1
Dacă la debutul „Regelui” în noul mandat, cu Georgia, atacantul lui Al-Gharafa a fost titular, acum a intrat în starul părții secunde și a avut o prestație foarte bună, încununată cu un gol.
Florinel Coman și-a anunțat plecarea de la Al-Gharafa, imediat după meciul România – Țara Galilor 2-1
La flash-interviul de după meci, Florinel Coman a vorbit prima dată despre revenirea în angrenajul echipei naționale, însă ce a ieșit în evidență a fost anunțul făcut despre viitorul său.
„S-a tot vorbit, la fiecare șase luni eram pe undeva, am umblat peste tot. Vă spun sincer, am vorbit cu cei de la Al-Gharafa, le-am spus că nu mai vreau să continui.
Nu știu câți știu, eu am jucat extremă dreapta acolo 90% dintre meciuri, un post care nu mă avantajează.
Le-am spus că nu vreau să rămân în condițiile astea. N-am primit niciun răspuns. Mai am un an de contract.
Am vorbit cu agentul, le-am comunicat că nu vreau să continui și e normal să găsim o cale de mijloc”, a spus Florinel Coman, în exclusivitate pentru Digi Sport.
VIDEO cu toate reacțiile, după România – Țara Galilor 2-1
Întrebat de reporterul Digi Sport Bogdan Pop dacă se transferă la FCSB, în contextul în care Gigi Becali și-a afirmat deja interesul pentru el, Florinel Coman a lăsat poarta deschisă pentru o revenire în România:
„Acum nu știu, eu țin cu FCSB de mic. Mă bucur că am reușit să iau un campionat după foarte mulți ani de pauză. Am mulți prieteni acolo, dar vom vedea ce va fi”.
Florinel Coman, departe de casă! Soția Ioana Timofeciuc a rămas în România alături de Kasia
Galerie Foto
Ce a spus Florinel Coman, după ce a înscris un gol în România – Țara Galilor 2-1
Cât despre meciul în sine, atacantul de bandă stânga a spus următoarele:
„Da, a fost un meci frumos, deschis, în care trebuia să aplicăm ce am făcut la antrenament. Cred eu că a fost un meci reușit per full.
Da, eu îl cunosc pe dânsul (n.r. Gică Hagi) așa este de când îl cunosc, foarte implicat, nu contează că e meci amical, oficial, chiar antrenament. A venit să ne ajute să ne progresăm, cu o mentalitate pe care cred că ușor–ușor o vom implementa. Sper să o ținem tot așa.
Da, e o mișcare de atacant, am văzut că fundașii urmăreau mingea în fața porții, am rămas la primit. Știam că Darius m-a văzut și mă bucur că am marcat.
Contează foarte mult, mă bucur că am reușit să marchez cu stadionul plin pe Ghencea și sper să o mai fac. Mai avem de muncit, până la urmă au fost doar câteva zile împreună.
A venit Mister, cum a spus și dânsul, trebuie să-l cunoaștem și să ne cunoască și dânsul pe noi. Trebuie să învățăm cât mai repede și cred că vom face o treabă bună”.
- Citește și: Camerele au surprins tot! Ce a făcut Gică Hagi, chiar înainte să se termine România – Țara Galilor 2-1
Video cu interviul integral al lui Florinel Coman, după România – Țara Galilor 2-1
Primul 11 ales de Gică Hagi la meciul România – Țara Galilor 2-1
- Hindrich – Sorescu, Burcă, M. Ilie, Eissat – Stanciu, T. Băluță, Dragomir – Olaru, L. Munteanu, Baiaram.
În repriza a doua au fost introduși Strata, Borza, Coman, Rus, Târnovanu, Drăguș, Cîrjan, Moruțan, Popescu și Matei.
Pentru România au marcat Florinel Coman (minutul 52) și Adrian Rus (minutul 80), în timp ce pentru Țara Galilor a făcut-o David Brooks (minutul 63).
De asemenea, Louis Munteanu a avut un gol anulat în mod eronat pentru ofsaid, în minutul 26.
Video rezumat meci România – Țara Galilor 2-1
Etichete: florinel coman , romania tara galilor
Urmărește știrile .ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din