Liderul suprem al Iranului anunță că a aprobat acordul cu SUA, dorit de Trump cu „disperare”

Liderul suprem al Iranului anunță că a aprobat acordul cu SUA, dorit de Trump cu „disperare”

„Aveam o altă opinie, dar mi-am dat autorizaţia datorită angajamentului pe care respectabilul preşedinte (iranian), în calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate Naţională, mi l-a luat în numele său şi în numele celorlalţi membri pentru a proteja drepturile naţiunii iraniene şi ale frontului rezistenţei”, a declarat Mojtaba Khamenei într-un mesaj citit la televiziunea de stat, în prima sa reacţie la semnarea memorandumului care vizează încheierea războiului început pe 28 februarie.

Liderul suprem al Iranului a mai afirmat joi că negocierile pentru a ajunge la un acord closing cu SUA se vor desfăşura „faţă în faţă”, fără a implica acceptarea „punctului de vedere al inamicului”, potrivit AFP.

„Este clar că viitoarele negocieri faţă în faţă nu presupun acceptarea punctului de vedere al inamicului”, a declarat Mojtaba Khamenei – care nu a apărut în public de la numirea sa – în acelaşi mesaj citit la televiziunea de stat.

Liderul suprem al Iranului a mai declarat că preşedintele american Donald Trump a urmărit cu „disperare” semnarea memorandumului de înţelegere, transmite EFE.

Citește și



„Pentru a ajunge la această etapă (semnarea acordului), politicienii, motivaţi de o preocupare sinceră şi de bunăvoinţă, au depus eforturi mari; şi, bineînţeles, preşedintele american, care, motivat de disperare, a folosit tot felul de trucuri pentru a realiza acest lucru”, a spus Khamenei într-un comunicat publicat pe conturile sale de socializare. 

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *