Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”

Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”

Fructele și legumele de sezon sunt prima alegere în zilele toride, iar mulți clienți aleg piețele, cu speranța că pot mânca în sfârșit produse locale, netratate pentru a face față depozitării și transportului. În ce măsură găsim produse autohtone, părerile sunt împărțite.

Dacă-i întrebi, toți sunt producători și toți au de la ei din fermă. Ei, pe lângă ce au de la ei, mai cumpără și de la alții, mai cumpără și din depozite, aduse din Grecia. Ce cumpărăm noi mai cumpără și ei”, e concluzia discuției pe care o deschidem cu comercianții din cea mai mare piață din Slatina, județul Olt, cu privire la poate cel mai căutat produs „pentru răcorire” la această dată, lubenița. În afara pieței, vânzând direct din mașinile cu care aprovizionează, sunt producătorii. „Lubenițe românești, să mănânci fără frică, după 4, 5, chiar 10 iulie. Și acum sunt, sunt autohtone, dar românul e lacom”, continuă comercianții să-și dea cu părerea.

Legumele și fructele de sezon sunt din România, dau comercianții asigurări FOTO: Alina Mitran

Legumele și fructele de sezon sunt din România, dau comercianții asigurări FOTO: Alina Mitran

„La mine sunt din Grecia. Nu mint pe nimeni, că pe mine mă găsesc clienții aici și mâine. Și clienții mei nici nu cumpără acum de la producători, că se tem că sunt forțate. Vor din Grecia, că acolo s-au făcut, sunt și testate”, spune un comerciant destul de vorbăreț inițial, ceva mai rezervat când află că stă de vorbă cu un reporter.

În sectorul de comercianți, chiar dacă țara de proveniență nu este explicit menționată pe etichetă, dacă-i întrebi, vânzătorii dezvăluie că nu toate produsele sunt din România. „Perele sunt Argentina, uitați, scrie și pe etichetă, în rest e tot din România”, „la mine din România e tot acum, mai puțin ceapa și fasolea boabe”. „Varza, castraveții, roșiile, ardeiul, cartoful, sunt de la noi, sigur-sigur. Le cumpărăm de la producător, cum cumpără toată lumea, din Izbiceni, din Rusănești”, „caisele sunt de la Constanța, cireșele sunt din Argeș, au făcut acolo un depozit, la Cândești, și aduc toți producătorii din zonă”, „roșiile evident că de la noi, de pe Valea Oltului”, „piersicile sunt din Bulgaria” spun comercianții. Cireșele au scăzut la 10 lei/kg, vișinelle 10-12 lei/kg, castraveții – 2 – 2,5 lei/kg și chiar mai puțin, caisele – 8 lei/kg etc..

În sectorul comercianților găsești prețuri mai mici decât la mesele producătorilor. „Noi le luăm la a doua mână, nu la a treia, ca în alte piețe, iar ce vedeți aici mai e și marfă calitatea a II-a, sunt mai mici, producătorul le sortează, nu-și permite să i le pună intermediarului printre cele mari. Ne-am făcut în timp legături, vă dați seama, ne cunoaștem, știm de unde luăm, nu ne permitem să vindem oamenilor, să pățească ceva și să nici nu știi de unde ai luat”, spune un alt comerciant.

În piață nu mai vin oamenii cu bani, se plâng comercianții FOTO: Alina Mitran

În piață nu mai vin oamenii cu bani, se plâng comercianții FOTO: Alina Mitran

Roșiile au ajuns deja să se vândă și cu mai puțin de 3 lei/kg, iar de la producător sunt achiziționate cu 2 – 2,5 lei/kg. „A venit ieri șeful pieței de en-gros din Cilieni și când a văzut prețurile de aici a zis că sunt mai mici decât la Cilieni. E a doua cea mai ieftină piață din țară, suntem pe locul doi în România, media pe tot anul la principalele produse, ne-am uitat pe revista în care se prezintă prețurile din toată țara, prin Brăila cred că e una cu prețuri mai mici decât la noi. Sunt mai mici și decât la Doba, unde vând producătorii, unde vin intermediarii și se aprovizionează”, continuăm discuția.

În sectorul comercianților prețurile sunt chiar mai mici decât la producători FOTO: A.M.

În sectorul comercianților prețurile sunt chiar mai mici decât la producători FOTO: A.M.

Iar oamenii cumpără, nu-i împiedică faptul că roșiile sunt mici, dacă au același gust pe care-l caută la tomatele românești. „Roșia de calitate, mare, frumoasă, se vinde de la Vâlcea în sus. Sibiu, Mediaș, cu prețurile pe care le vedeți la televizor. De ce așa mari (n. red. – prețurile în alte piețe)? Că sunt la a treia mână”, continuăm discuția cu comercianții.

Și în piața din Slatina sunt roșii cu 10 lei/kg, dar la acest preț țin producătorii, care și-au făcut în timp proprii clienți.

„N-am mai văzut un om cu bani pe aici…”

Pentru a face și profit, având în vedere prețul foarte mic la care ajung să vândă comercianții, munca e de mult peste 12 ore pe zi.

Pe aici, de la 45 de ani în sus auzi că are infarct, are stenturi, are… Pentru că te omoară programul. Eu când plec de aici merg la producători după marfă, ajung acasă la 9.00 seara. Programul e foarte lung, dimineața suntem aici pe întuneric. Avem șase libere pe an, când se pune lacăt pe ușa pieței, alt liber aici nu există, e ca pușcăria aia – un an și o zi. N-ai cum, că zici – bă, păi dacă nu mă duc astăzi, pierd furnizorul ăla, dacă lipsesc cinci zile dă la altu’”, mai dezvăluie comercianții.

Comercianții sunt conștienți, pe de altă parte, că și producătorii sunt acum în situații absolut delicate. „Acum sunt de toate peste tot. Cel care a scos roșia devreme și a vândut cu 10 lei poate să o dea acum și cu 2 lei, tot câștigă, dar cel care le scoate acum și le vinde la fel, cu 2 lei, nu-și scoate nici curentul, că de la răsaduri până le cules sunt costuri”, mai spun comercianții.

Deși prețurile din piață sunt categoric sub cele din supermarket, clienții îl preferă pe ultimul. „Suntem ultimii mohicani. Lupta noastră cu supermarketul este, nu cu altceva. Clientul le preferă. Are loc de parcare, ba parchează pe locurile pentru persoanele cu handicap, ca să fie mai aproape, deși mai sunt 50 de locuri libere, ca să vedeți la cât confort am ajuns. Păi, mai vine clientul ăla în piață? N-am mai văzut un om cu bani pe aici…”, continuă discuția.

„Ieri dimineață, la ora 6.00, am fost aici cu ea”

Primii în parcarea din care producătorii de pepeni își vând marfa sunt un domn în jur de 50 de ani și mama sa. Spun că sunt din Dăbuleni și că vând pepenii produși în ferma proprie. Au 68 de ari cultivați cu pepeni, din care vor vinde până în toamnă, pentru că i-au cultivat etapizat. Vând la Slatina de foarte mulți ani și sunt mulțumiți, chiar dacă la Sibiu sau chiar mai departe ar obține un preț mai bun. Și-au făcut clienți, iar ăsta e un avantaj mare. Am început culesul de o săptămână, spune bărbatul. „Pe ăștia i-am cules acum două zile. Ieri dimineață, la ora 6.00, am fost cu mașina aici”.


Corporatist ziua, fermier în timpul liber. Cum a transformat Ionuț o pasiune în business cu flori

Pepenii din Grecia încă sunt de găsit în piețe FOTO: Alina Mitran

Pepenii din Grecia încă sunt de găsit în piețe FOTO: Alina Mitran

Astăzi am făcut o săptămână de când am venit. Cu 5 lei/kg am început, cu 5 lei încă vindem, pepenii galbeni cu 10 lei/kg. Merge mai încet, nu ca altădată, dar pe vremurile astea întunecate ne mulțumim și cu puțin, că multul nu-l avem întotdeauna. Pepenii sunt de Dăbuleni, nu de Grecia, cum zic unii. Avem și roșii de solar, nu de grădină. Noi avem marfă bună, suntem aici de 30 de ani de zile, n-am avut reclamații niciodată. Uitați aici musca (n. red. – o urmă, pe tomată, că e afectată de tuta absoluta), dacă erau din altă parte mai aveau asta?”, mai spune mama bărbatului.

E marfă produsă la Dăbuleni, insistă producătorii, dar, e drept, nu mai folosesc semințe românești. Suspectează chiar că prin semințe ar fi și adus diverși dăunători în țară de care acum nu mai pot scăpa.

„De la vârsta de 10 ani am stat la pază la bostan”

Bărbatul din Dăbuleni spune că, cel mai probabil, la el se va opri afacerea în agricultură, pentru că fiul este student la Medicină, a ales alt drum. „De la vârsta de 10 ani am stat la pază la bostan, asta fac, când m-am făcut mai mare am început să pun pompa-n spinare, la stropit”, spune fermierul. Mama bărbatului are 72 de ani, e sănătoasă, muncește, speră să-și moștenească, la rândul ei, mama, care are 96 de ani.

Avem clienții noștri, nu ne văietăm, avem clienții noștri care ne cunosc și ne apreciază marfa. Oricum lumea se vaietă că n-are bani. Până la 1 septembrie stăm aici. Am pus 500 de fire, la o săptămână am pus iar 500 și tot așa. 40 de tone trebuie să scoatem”, mai spune femeia.

„Mulțumim lui Dumnezeu că suntem și așa. Cei care sunt în cărucior ce să zică?”

Ziua se anunță caniculară și, chiar dacă nu a venit încă prânzul, temperatura devine de nesuportat. O dubă mai încolo o femeie se răcorește udându-și brațele cu apă dintr-o sticlă. „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem și așa. Cei care sunt în cărucior ce să facă? Mulțumim lui Dumnezeu că ne câștigăm existența”, spune femeia.

Pepeni de Dăbuleni, cumpărați de la producători și aduși în piață FOTO: A.M.

Pepeni de Dăbuleni, cumpărați de la producători și aduși în piață FOTO: A.M.

Vinde pepeni de două săptămâni, de când a început recoltatul. Prețul, 5 lei/kg, e mai mic decât în Sibiu sau București, dar se mulțumește cu acesta. „Nu sunt bani, trebuie să ne lăsăm după oameni. Eu las și la 4 lei, să știți, 1 leu la kg contează, pentru că deja e foarte scumpă. Și motorina e scumpă, dar oamenii nu au bani. Pensionarii sunt cum sunt, energia e scumpă, ce să fac? La mine lubenița e 4 lei și pepenele e 8 lei”, mai spune femeia. Face comerț de 27 de ani. Recunoaște că mai mult comerț, cumpără și vinde, pentru din ce produce familia nu-și permite să stea pe piață și iarna și vara.


Pepenele verde cu miez galben, senzația verii. Producător: „De patru ani nu mă mai doare capul, am contracte”

Nici pepenii pe care-i vinde acum nu sunt din producția proprie. I-ar fi cumpărat de la Dăbuleni. Când începe recoltatul și în Olt se va aproviziona de acolo, fiind mai aproape. „Ne orientăm și după preț, dar ținem legătura cu aceiași oameni de la care am luat, sunt serioși, au marfă de calitate. Banii sunt puțini și omul trebuie să fie mulțumit pentru ceea ce dă banii”, a mai spus femeia.

Pepenii se vând la Slatian cu 4-5 lei/kg FOTO: Alina Mitran

Pepenii se vând la Slatian cu 4-5 lei/kg FOTO: Alina Mitran

Tot în sectorul în care se vând pepenii, undeva în afara pieței, în aer liber,  sunt doi tineri din Rusănești, Olt. Duminică au început în fermă recoltatul, adică mai puțin de o săptămână în urmă. Familia are 4 hectare cultivate cu pepeni verzi. Au început să vândă cu 5 lei/kg și prețul s-a păstrat.

Lubenița din Rusănești a ajuns în Piața Zahana FOTO: Alina Mitran

Lubenița din Rusănești a ajuns în Piața Zahana FOTO: Alina Mitran

Anul trecut au venit mai târziu, pe la jumătatea lunii iulie, au început să vândă atunci cu 2,5 lei. Așa s-au decis să pună lubenițe și la tunel, să le scoată mai repede pe piață. Vând și direct din câmp, pentru că nu ar putea, altfel, să-și valorifice marfa doar din vânzarea cu amănuntul.

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *